Horia Hahaianu - Transelectrica

Horia Hahaianu

Horia Hahaianu a fost Director General al Transelectrica in perioada 2011 - 2012, inainte a mai ocupat pozitiile de Director General al Teletrans, Consilier al Ministrului de Comunicatii si Societatii Internationale, iar anterior a lucrat in

industria IT&C. Horia Hahaianu este licentiat al facultatii de Drept, Facultatii de insttalatii si constructii civile si este absolvent MBA.

 

Articole din presa:

 

Directorul Transelectrica, revocat din funcţie pentru proastă comunicare în privinţa resurselor de energie disponibile

Ministrul Economiei, Lucian Bode, l-a revocat din funcţie pe directorul general al Transelectrica, Horia Hăhăianu, la solicitarea premierului Mihai Răzvan Ungureanu.
"În cadrul întâlnirii de lucru ce a avut loc în seara zilei de 13 februarie la Palatul Victoria, premierul Mihai Răzvan Ungureanu i-a solicitat ministrului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Lucian Nicolae Bode, revocarea din funcţie a directorului general al CN Transelectrica SA. Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a dispus revocarea directorului general al CN Transelectrica SA", a anunţat Ministreul Economiei, într-un comunicat.
Surse oficiale au declarat anterior pentru MEDIAFAX că premierul a solicitat demiterea lui Hăhăianu pentru proastă comunicare în privinţa resurselor de energie disponibile.
"Şefului Transelectrica i s-au reproşat proasta comunicare în privinţa resurselor energetice ale ţării şi faptul că dinspre companie au fost lansate declaraţii contradictorii, care au creat panică", au arătat sursele.
Surse din Transelectrica au declarat pentru MEDIAFAX că preşedintele Traian Băsescu l-a contactat telefonic pe Hăhăianu, înainte de declaraţiile publice susţinute de şeful statului luni, pe teme energetice, pentru a fi informat cu privire la ultimele date în legătură cu sistemul energetic naţional.
Băsescu a declarat, luni, că este exclusă întreruperea livrării energiei către populaţie, menţionând, de asemenea, posibilitatea ca Guvernul să decidă în legătură cu sistarea exporturilor energetice.
Preşedintele a spus că doreşte să facă o "clarificare generată de un comunicat al Ministerului Economiei sau altă structură responsabilă de situaţia energetică a ţării".
Transelectrica a anunţat, vineri, că "din cauza deficitului de energie electrică" din Sistemul Energetic Naţional-SEN (secete prelungite, temperaturi foarte scăzute, scăderea cotelor în lacurile de acumulare, reducerea stocurilor de cărbune, paăură şi gaze naturale), în anumite ore nu sunt resurse pentru acoperirea necesarului de consum şi de export.
Compania a mai anunţat, că, de asemenea, nu există rezervele necesare unei funcţionări sigure a SEN, astfel că Transelectrica SA este nevoită să aplice reducerea graficelor de export conform procedurii operaţionale.
Luni, Transelectrica a difuzat un alt comunicat, în care arată că, la ora actuală Sistemul Energetic Naţional funcţionează în condiţii de siguranţă şi nu există riscul sistării alimentării cu energie în regim normal a populaţiei.
Tot luni Ministerul Economiei a lansat pe site un proiect de hotărâre de Guvern potrivit căruia Transelectrica va putea limita sau chiar sista pentru o lună, în perioada 16 februarie-15 martie 2012, livrările de energie electrică la export, şi va limita consumul de electricitate al unor companii în situaţii critice, invocând diminuarea resurselor de energie din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.
Intervenţia Guvernului prin abilitarea Transelectrica să adopte astfel de măsuri este justificată, în proiectul de hotărâre, prin perspectiva continuării procesului de reducere a resurselor de energie din sistem, ca urmare a menţinerii condiţiilor meteorologice nefavorabile în cusrul lunii februarie 2012.
Sunt însă invocate şi deficitul major de energie electrică generat de reducerea nivelului de apă din râurile şi lacurile interioare la valori sub 50% faţă de debitele normale ale Dunării, creşterea consumului de gaze naturale pentru încălzirea populaţiei în condiţii de temperaturi foarte scăzute, creşterea continuă a preţurilor internaţionale la combustibil, inclusiv pentru gazul metan din import, precum şi dificultatea asigurării livrărilor de cărbune şi gaze naturale şi a utilizării păcurii în condiţii de ger şi viscol.
Ulterior, MECMA a anunţat că România nu are probleme în producerea de energie electrică şi nu sunt motive pentru restricţionarea livrării de energie către populaţie şi a susţinut că prin proiectul de act normativ "se creează mecanismele prin care CN Transelectrica SA poate să asigure în timp real echilibrul" între consumul şi producţia de energie electrică.

mediafax - 2012

 

 

Transelectrica: cinci directori generali în patru ani. Fiecare ministru a schimbat ceva, doar rezultatele rămân la fel

Fiecare ministru care s-a perindat în ultimii patru ani pe la Ministerul Economiei a schimbat cel puţin o dată directorul general al Transelectrica (TEL), compania care deţine monopolul transportului de energie. Adriean Videanu l-a adus pe Adrian Băicuşi, Ion Ariton
I-a numit pe Horia Hăhăianu, Lucian Bode l-a scos în faţă de Octavian Lohan, iar noul ministru Daniel Chiţoiu l-a promovat zilele trecute pe Marius Mateescu. Miza este cine semnează contracte de sute de milioane de euro pentru investiţiile Transelectrica şi pentru achiziţiile curente de bunuri şi servicii. În schimb, rezultatele societăţii sunt departe de cele ale unor companii similare din Europa, iar acţiunile au scăzut puternic, ajungând sub preţul de la listare, din 2006.

ZiarulFinanciar - 2012

 

 

Horia Hăhăianu a demisionat din CA al Transelectrica, în locul lui fiind numit şeful OPSPI

Horia Hăhăianu a demisionat din Consiliul de Administraţie al Transelectrica, după ce a fost revocat din funcţia de director general, în februarie, la solicitarea premierului de la acea dată, Mihai Răzvan Ungureanu, în locul acestuia fiind numit provizoriu şeful OPSPI, Remus Vulpescu.

În CA Hăhăianu avea calitatea de membru.
Administratorii companiei au numit vineri doi administratori provizorii, până la desemnarea noilor administratori de către AGA - Remus Dumitru Vulpescu, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), şi Dumitru Pîrvulescu.
Ministrul Economiei l-a revocat în februarie pe Hăhăianu din funcţia de director general al Transelectrica, la solicitarea lui Ungureanu, pentru proastă comunicare în privinţa resurselor de energie disponibile, în locul acestuia fiind numit Octavian Lohan.
În luna ianuarie, Hăhăianu a fost revocat în AGA din funcţia de preşedinte al CA şi a fost înlocuit cu Adrian-Victor Vevera, consilier personal al fostului premier Emil Boc.
Numirea lui Vevera a fost criticată în presă, care a reclamat lipsa informaţiilor care să indice competenţele acestuia în domeniu. După patru zile acesta a demisionat din poziţia de preşedinte al Consilului, dar a rămas membru al Consiliului.
Potrivit celor mai recente raportări, Ministerul Economiei deţine 58,68% din acţiunile Transelectrica, Fondul Proprietatea are 13,5%. Statul a vândut în luna martie un pachet de 15% din titlurile Transelectrica, cu 164,7 milioane lei (37,6 milioane euro). În cadrul operaţiunii, investitorii au plasat ordine de 269 milioane lei (61,5 milioane euro).

ZiarulFinanciar - 2012

 

 

Şeful Transelectrica vrea să cumpere acţiuni în oferta publică secundară derulată de companie

Directorul general al Translectrica (TEL), Octavian Lohan, şi o asociaţie a angajaţilor companiei vor să cumpere acţiuni în oferta publică secundară prin care statul intenţionează să vândă 15% din titlurile transportatorului naţional de energie electrică.
"Am chestionat asociaţia de lucrători din Transelectrica, care în 2006 a făcut achiziţie la acea subscriere iniţială. Toţi sunt acţionari, bani au şi i-am întrebat ce au de gând la această nouă vânzare de acţiuni. Bineînţeles că şi-au manifestat dorinţa să cumpere. (...) Eu voi fi printre cei care vor încerca să achiziţioneze acţiuni", a spus Lohan, prezent miercuri la lansarea ofertei publice a Translectrica.
El a spus că cumpărat aproape 500 de acţiuni Transelectrica în 2006, în cadrul ofertei derulată de companie pentru listarea la Bursă, iar de atunci nu a vândut, nici nu a mai cumpărat titluri.
Oferta Transelectrica a început miercuri şi va dura zece zile lucrătoare, până pe 27 martie. Investitorii pot subscrie acţiunile scoase la vânzare la preţuri cuprinse între 14,9 lei/titlu şi 19,2 lei/acţiune.
Calculat la preţul minim cerut de stat pachetul scos la vânzare este evaluat la 163,8 milioane lei (37,6 milioane euro), iar raportat la cotaţia maximă valoarea este de 211,1 milioane lei (48,4 milioane euro).
Subscrierile sunt realizate prin sistemul Bursei de Valori Bucureşti, astfel că investitorii pot cunoaşte zilnic volumul subscrierilor şi preţurile la care acestea au fost realizate.
Lohan a spus, miercuri, că în bugetul companiei pentru acest an şi transmis anul trecut Ministerului Economiei sunt prevăzute investiţii de 527 milioane lei şi de 78 milioane lei pe taxă de racordare.
În prospectul ofertei de vânzare a 15% din acţiunile Transelectrica sunt prevăzute investiţii de peste 1,1 miliarde lei (254 milioane euro) în perioada 2012-2014, în principal pentru extinderea reţelei, construirea şi retehnologizarea unor staţii electrice, după ce în ultimii patru ani compania a alocat 343 milioane euro pentru astfel de proiecte. Pentru anul în curs compania vizează investiţii de 247,7 milioane de lei, conform informaţiilor din prospect.
Pentru 2013 şi 2014 investiţiile prognozate se ridică la 417,5 milioane de lei, respectiv 443 milioane de lei.
"Marea problemă cu care suntem confruntaţi şi pe care trebuie să o rezolvăm este integrarea centralelor eoliene. Avem contracte în România, nu numai Transelectrica, ci şi distribuitorii de peste 8.000 de megawaţi pentru centrale eoliene, iar avize tehnice de racordare, aprobări şi soluţii tehnice pentru racoredarea unor centrale eoliene de peste 7.000 de megawaţi. Peste 15.000 de megawaţi, deşi consumul mediu anual al României este sub 7.000 şi cea mai mare valoare de până acum nu a depăşit 9.500 de megawaţi. Interesul este deosebit de mare şi noi trebuie să dezvoltăm reţeaua astfel încât să preluăm aceşti megawaţi, să-i transportăm în condiţii de siguraţă şi să-i oferim furnizorilor, care la rândul lor îi oferă consumatorilor finali", a afirmat şeful Transelectrica.
El a amintit că Transelectrica urmează să aprobe în următoarele zile planul de perspectivă, un plan de investiţii pentru următorii zece ani în care sunt proiecte noi pe care compania va încerca să le finalizeze mai devreme decât era prevăzut în planul de perspectivă anterior.
"Pentru asta avem nevoie să fim la fel de convingători atât în faţa ANRE, care ne avizează planul, cât şi în faţa Ministerului Economiei, care ni-l aprobă. În felul acesta avem asigurată finanţarea pentru proiectele necesare", a spus Lohan.
Pe de altă parte, el a declarat că Transelectrica are de plătit despăgubiri de 16.000 de euro unor exportatori de energie electrică pentru reducerea cantităţilor livrate în afara ţării la mijlocul lunii februarie, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.
Lohan a preluat conducerea Transelectrica în 14 februarie, de la Horia Hăhăianu, revocat din funcţia de director general de către ministrul Economiei, la solicitarea premierului Mihai Răzvan Ungureanu, pentru proastă comunicare în privinţa resurselor de energie disponibile.
Oferta Transelectrica este intermediată de consorţiul format din Banca Comerciala Română (BCR), Intercapital Invest şi Swiss Capital, de altfel singurul ofertant pentru această tranzacţie.
Ministerul Economiei deţine 73,68% din titlurile Transelectrica, iar Fondul Proprietatea are o participaţie de 13,49%. Un pachet de 12,81% din titluri este deţinut de alţi acţionari. Compania este listată la Bursă din 2006.
La mijlocul şedinţei bursiere de miercuri, acţiunile Transelectrica erau în scădere cu 3,63%, la 16,44 lei. La această cotaţie, compania este evaluată la 1,205 miliarde lei (276,4 milioane euro).

ZiarulFinanciar - 2012

 

 

Fostul şef al Transelectrica Horia Hăhăianu vrea să revină la conducerea companiei

Fostul director general al Transelectrica Horia Hăhăianu se gândeşte să revină asupra deciziei de a demisiona, susţinând că demisia de onoare nu produce efecte juridice şi că în contractul de mandat este menţionat un termen de 30 de zile în care se poate reveni asupra hotărârii de retragere.
"Am studiat situaţia şi se pare că sunt probleme privind legalitatea demisiei de onoare. Demisia de onoare este morală, nu produce efecte juridice. Mi-am dar demisia de onoare din funcţia de director general al Transelectricapentru că am considerat că nu sunt vinovat cu nimic şi am făcut-o ca efect al reacţiei Guvernului la anunţul privind resursele de energie", a declarat Hăhăianu pentru MEDIAFAX.
El a adăugat că, după ce a demisionat, a studiat prevederile contractului de mandat şi că acestea îi dau posibilitatea să revină asupra demisiei în termen de 30 de zile.
Transelectrica a transmis vineri, când o bună parte din ţară era grav afectată de temperaturi scăzute, zăpadă şi viscol, un comunicat în care se spune că, "din cauza deficitului de energie electrică" din sistemul energetic naţional, în anumite ore nu sunt resurse pentru acoperirea necesarului de consum şi de export. Compania a mai anunţat că nu există rezervele necesare unei funcţionări sigure a sistemului, astfel că Transelectrica este nevoită să aplice reducerea graficelor de export conform procedurii operaţionale.
Ulterior, premierul Mihai Răzvan Ungureanu i-a solicitat ministrului Economiei să îl demită pe Hăhăianu, iar luni ministrul Lucian Bode l-a revocat din funcţie.
Fostul şef al Transelectrica spune că nu putea fi revocat întrucât a îndeplinit toate obiectivele trecute în contractul de mandat.
Întrebat dacă reprezentanţii Ministerului Economiei au minţit atunci când au comunicat că a fost revocat, fostul director a spus: "Ministerul nu a minţit, poate a fost o exprimare grăbită".
Ministrul Economiei, Lucian Bode, a afirmat miercuri, solicitat să clarifice dacă Hăhăianu a demisionat sau a fost revocat, că "există un premier al României, Mihai Răzavan Ungureanu, un ministrul al Economiei, Lucian Bode, restul sunt discuţii".
Transelectrica a transmis miercuri Bursei de Valori o informare în care se arată că, având în vedere demisia de onoare înaintată de Hăhăianu şi un ordin al Ministerului Economiei, Consiliul de Administraţie a decis revocarea din funcţia de director general, încetarea contractului de mandat începând de marţi şi transferul atribuţiilor către directorul general adjunct, Octavian Lohan.

ZiarulFinanciar - 2012

 

 

Hahaianu a demisionat dinCA al Transelectrica

Horia Hahaianu a demisionat din Consiliul de Administratie al Transelectrica, dupa ce a fost revocat din functia de director general, in februarie, la solicitarea premierului de la acea data, Mihai Razvan Ungureanu, in locul acestuia fiind numit provizoriu seful OPSPI, Remus Vulpescu.
In CA Hahaianu avea calitatea de membru, conform Mediafax.
Administratorii companiei au numit vineri doi administratori provizorii, pana la desemnarea noilor administratori de catre AGA - Remus Dumitru Vulpescu, seful Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI), si Dumitru Pirvulescu.
Ministrul Economiei l-a revocat in februarie pe Hahaianu din functia de director general al Transelectrica, la solicitarea lui Ungureanu, pentru proasta comunicare in privinta resurselor de energie disponibile, in locul acestuia fiind numit Octavian Lohan.

wall-street - 2012

 

 

Profil IT - Hahaianu, Teletrans: Nu cumpar online. Inca sunt adeptul metodelor clasice

Afla care sunt pasiunile high-tech ale lui Horia Hahaianu, directorul general al operatorului national de telecomunicatii Teletrans.
1. Ce gadget aveti in buzunar, la indemana?
Horia Hahaianu: iPhone, un smartphone foarte util, avand in vedere mobilitatea pe care mi-o confera. Indiferent daca sunt la birou sau in afara acestuia, pot fi oricand conectat la Internet si pot fi la curent cu solicitarile si e-mail-urile primite, avand astfel posibilitatea de a raspunde prompt la eventualele urgente si nu numai.

2. Primul gadget din viata dvs? La ce varsta?

Horia Hahaianu: Primul meu gadget a fost chiar primul telefon mobil, un aparat cu functionalitati mult mai reduse fata de ceea ce gasim astazi pe piata.

3. Ultima achizitie din IT.

Horia Hahaianu: Intrucat Apple este brandul meu favorit, ultima achizitie pe care am facut-o a fost un Apple iMac.
4. Cel mai mare dezastru IT din experienta dvs.?
Horia Hahaianu: Nu am avut parte de asa ceva, lucrand in domeniul IT&C, lucrurile au venit de la sine si s-au rezolvat natural.

5. Suma maxima pe care ati plati-o pentru achizitionarea unui telefon mobil?

Horia Hahaianu: Daca acesta si-ar dovedi utilitatea, as fi dispus sa platesc pana la 1.500 euro.

6. Ce caracteristici ar trebui sa aiba telefonul ideal?

Horia Hahaianu: Cea mai importanta caracteristica pe care telefonul ideal ar trebui sa o indeplineasca ar fi posibilitatea de a-mi citi e-mail-urile si de a fi online. Iar acesta este si criteriul pe baza caruia mi-am ales smartphone-ul actual, este foarte important ca in permanenta sa pot fi conectat la ceea ce se intampla in jur.
7. Care a fost primul telefon mobil pe care l-ati utilizat?
Horia Hahaianu: Din cate imi aduc aminte, a fost un Bosch.

8. Marca de telefoane mobile pe care o preferati.

Horia Hahaianu: Apple iPhone.

9. Brandul si managerul favorit din IT?

Horia Hahaianu: Asa cum afirmam si mai sus, brandul preferat este Apple. In ceea ce priveste managerul favorit, am admirat succesiv mai multe personalitati, nu pot nominaliza o singura persoana in acest moment.
10. Cel mai inutil gadget pe care l-ati gasit spre vanzare.
Horia Hahaianu: Nu pot preciza, de obicei mi le aleg dupa utilitate si atunci cand simt nevoia. Fara indoiala, exista multe gadget-uri pe piata, mai mult sau mai putin utile. Insa depinde foarte mult de modul in care fiecare percepe aceasta utilitate, de asteptarile pe care le are cu privire la functiile gadget-ului respectiv.

11. Daca banii nu ar avea valoare, care este gadgetul pe care vi-l doriti?

Horia Hahaianu: De obicei, nu evaluez gadgetul din perspectiva valorii in bani, ci mai degraba din cea a utilitatii. Pana acum, aceasta nevoie nu m-a pus in dificultate din punct de vedere financiar.

12. Ce gen de site-uri accesati frecvent? Care este site-ul dvs favorit?

Horia Hahaianu: Intrucat nu am posibilitatea sa citesc zilnic ziarul, incerc pe cat posibil sa urmaresc site-urile de business si stiri. Conteaza continutul, si mai putin titlul publicatiei online.
13. Care este ultima achizitie facuta online?
Horia Hahaianu: Nu prea fac achizitii online, inca sunt adeptul metodelor clasice de cumparare.

14. Ce reprezinta pentru dvs. Internetul?

Horia Hahaianu: Internetul este in primul rand o necesitate, mai ales in conditiile in care traim intr-o era a vitezei, in care conteaza enorm sa ai acces la informatie si sa poti intra oricand in contact cu ceilalti.

15. Cum ar fi o zi din viata dvs. daca nu ar exista Internetul?

Horia Hahaianu: As spune imposibila din toate punctele de vedere, insa, pentru a nu fi atat de categoric, cred ca ar fi suficient sa declar ca ar fi mult mai putin eficienta.
16. Ce va atrage la un notebook: performanta sau mobilitatea?
Horia Hahaianu: Fiind destul de mult timp plecat, de cele mai multe ori la intalniri sau in deplasari in interes de serviciu, mobilitatea a devenit pentru mine esentiala.

17. Metoda de comunicare preferata.

Horia Hahaianu: Fata in fata, dar, din pacate, nu ne putem permite acest lux de fiecare data.

18. Pana unde va merge inovatia in IT? Ce gadget, care nu exista in piata, ati crea astazi?

Horia Hahaianu: Inovatia in domeniul IT ne va surprinde in permanenta si de fiecare data nu am avut ragazul sa-mi doresc un gadget care sa nu existe pe piata.

wall-street - 2010

 

 

Hahaianu, Teletrans: Piata locala telecom coboara cu 5% in 2009

Piata locala de telecomunicatii va scadea cu pana la 5% in 2009, potrivit directorului companiei de comunicatii de stat Teletrans, Horia Hahaianu (foto), care este de parere ca, in acest context, cele mai multe companii vor incepe sa lupte pentru supravietuire.
"Daca tinem cont de parerile analistilor financiari, piata telecom din Romania, in ansamblul ei, va scadea cu 3-5% in 2009 si nici nu va atinge cele trei miliarde euro prognozate in 2010", a declarat, pentru Wall-Street, Hahaianu.

In ceea ce priveste piata pe care activeaza si Teletrans, dedicata sectorului business to business, aceasta va suferi, cel mai probabil, un proces de consolidare, spune directorul companiei.

"Piata din care facem parte si noi este una matura, caracterizata de o concurenta acerba, in care fiecare operator incearca sa isi pastreze clientii si sa isi largeasca portofoliul. Insa acest lucru nu poate decat sa ne motiveze si mai mult in incercarea de a face diferenta pe o astfel de piata", adauga Hahaianu.

Referitor la evenimentele care vor marca anul 2009 in sectorul de telecomunicatii business to business, el sustine ca, de regula, acestea pot sau nu pot fi programate. Totusi, in situatia actuala, in care ne confruntam cu o criza economica la nivel mondial, Hahaianu tinde sa creada ca evenimentele vor fi in mare masura neprogramate.

"In orice caz, un eveniment continuu va fi pregnant: lupta pentru supravietuire", mentioneaza seful companiei de comunicatii a Transelectrica.

Provocarile cu care se confrunta in momentul de fata piata B2B de telecomunicatii din Romania sunt legate de evolutia preturilor pentru serviciile furnizate, dar si de necesitatea furnizarii de catre companii a unor servicii variate, integrate si cu valoare adaugata.

Aceste provocari tin in primul rand de faptul ca fiecare companie doreste sa se mentina pe piata si chiar sa-si creasca volumul de afaceri.

"Avem de a face cu doua obiective dificil de realizat intr-o perioada de criza economica, cand se stie ca toti marii operatori au avut de la inceputul anului 2009 venituri in scadere, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut", explica fostul consilier al ministrului Comunicatiilor si Societatii Informationale.

In aceste conditii, operatorii telecom axati pe acest segment iau diverse masuri pentru a intampina eventualele probleme care pot aparea.

Astfel, fiecare companie isi va construi propria strategie, in functie de posibilitatile financiare si de disponibilitatea de a investi sau nu in diversificarea gamei de servicii, considera Horia Hahaianu.

"In general, nu exista o reteta general valabila, mai ales in industria telecom, care sa scape companiile de potentiale riscuri si probleme care pot aparea. Pe de alta parte, noi consideram ca o solutie viabila poate fi constituirea de consortii avand la baza intregul <<value-chain>> al pietei telecom", afirma acesta.

In acest an, preturile serviciilor furnizate de Teletrans vor fi adaptate la tendintele pietei care sunt, in acest moment, descendente. Pentru a mentine eficienta companiei, Teletrans va trebui sa opereze cu atentie la partea de costuri si sa creasca potentialul pe care il are compania. Pentru indeplinirea acestui obiectiv, compania beneficiaza de infrastructura, experienta si competentele necesare si, nu in utlimul rand, de prezenta la nivel national, conchide Hahaianu.

wall-street - 2009

 

 

Horia Hăhăianu: Puterea presei m-a dărâmat

Fostul șef de la Transelectrica, Horia Hăhăianu, se declară înfrânt. A renunțat la demersurile de a se întoarce la cârma companiei și a demisionat și din Consiliul de Administrație pentru a putea fi angajat pe un post de inspector general. El a declarat, pentru Q Magazine, că o parte din presă i-a creat un prejudiciu de imagine enorm, lucru care l-a împiedicat să revină la șefia Transelectrica.
Am decis să continui să lucrez în companie, iar apartenența mea în Consiliul de Administrație era incompatibilă cu angajarea mea prin contract. Acum sunt inspector în companie și urmează să semnez contractul. Prezentarea mea la Antena 3 a îngreunat anumite aspecte. Sunt frustrat, pentru că acest post de televiziune nu m-a întrebat niciodată de realizările mele profesionale, nu m-a privit din această perspectivă, mă acuză că sunt «omul lui Pinalti». Era imposibil să mă mai întorc pe postul de director general din cauza presei", a declarat Hăhăianu pentru Q Magazine.
El ne-a relatat că, deși a fost sfătuit să dea în judecată postul de televiziune, nu va face acest lucru din lipsă de timp.
Potrivit Antena 3, firmele lui Gheorghe Ştefan au primit contracte pentru defrişări pe liniile de înaltă tensiune ale Transelectrica. Postul TV spunea că Hăhăianu va rămâne în Transelectrica datorită susținerii din partea omului de afaceri. Hăhăianu afirmă că „nu ştie să fi fost sprijinit de Pinalti".
„Mă cunosc cu zeci de oameni, nu sunt membru de partid, îl știu (pe Pinalti – n.r.) ca și pe mulți alții, din toate partidele. Nu am o relație specială. Dacă îmi găsiți în desfășurătorul apelurilor mele, din ultimii trei ani, trei, cinci telefoane cu Ștefan, îmi dau demisia de peste tot și mă duc cu tramvaiul acasă", a adăugat Hăhăianu.

„Echipa de oldboys" de la Transelectrica
Hăhăianu ne-a spus că urmează să aibă o întâlnire cu actualul director general al Transelectrica, Octavian Lohan, și că va aștepta să vadă ce-i va propune. Hăhăianu ar dori ca proiectele pe care le-a început să fie continuate și crede că, pentru companie, ar fi esențiale niște măsuri de „întinerire a personalului". El susține că în companie există angajați tineri, independenți din punct de vedere politic, care sunt competenți, însă sunt ținuți pe loc de „echipa de oldboys".
„Este important ca angajații să fie tineri, să fie la curent cu ce se întâmplă pe această piață în restul Europei, să fie independenți politic. Sunt oameni în rândurile trei, patru care merită promovarea. Sunt profesioniști. Mulți au fost reprimați de «oldboys», există întotdeauna această problemă. Când conduci echipa Transelectrica, trebuie să știi să gestionezi compromisurile și în același timp să te uiți cu atenție la interesele companiei. Am oprit exporturile în februarie pentru că nu exista posibilitatea să gestionezi apa, gazele, energia din țară, ca să vă dau un exemplu", ne-a mai spus Hăhăianu.
Despre liberalizarea prețurilor la energie, Hăhăianu spune că „deciziile vor fi de natură politică, la nivel european", însă se declară optimist cu privire la contractele cu „băieții deștepți" din energie.
„Sunt convins că profesionalismul lui Chițoiu, noul ministru al Economiei, va duce la rezultatele așteptate. În acest sens, s-a format o echipă de negociere profesionistă. Problema «băieților deștepți» din energie va fi rezolvată", a mai spus Hăhăianu.
Horia Hăhăianu a demisionat din Consiliul de Administrație al Transelectrica după ce a fost revocat din funcția de director general, în februarie, la solicitarea premierului de la acea dată, Mihai Răzvan Ungureanu. Ministrul Economiei l-a revocat în februarie pe Hăhăianu din funcția de director general al Transelectrica pentru proastă comunicare în privința resurselor de energie disponibile, în locul acestuia fiind numit Octavian Lohan.

qmagazine.ro - 2012