Violeta Ciurel - AXA

Violeta Ciurel

Violeta Ciurel este director executiv al grupului francez AXA din Portugalia. Si-a inceput cariera ca profersoara la Academia de Studii Economice, la catedra de Relatii Economice Internationale, iar apoi 14 ani la ING Group,

din care sase ani petrecuti in Olanda. Violeta Ciurel a lucrat pentru ING Group din 1997 pana in 2010, ea a inceput ca director de marketing si training de vanzari, ulterior devenind CEO al companiei din Romania.



Articole din presa:



Violeta Ciurel este unul dintre cei mai puternici executiv din industria noastră de asigurări cu o experienţă îndelungată şi diversă. Violeta Ciurel a lucrat 13 ani în zona teoretică a economiei, ca profesoară la ASE, la catedra de Relaţii Economice Internaţionale, apoi 14 ani în ING Group, din care şase ani petrecuţi în străinătate pe poziţii de top în cadrul grupului, şi peste doi ani la conducerea operaţiunilor din România ale grupului francez AXA.

Violeta Ciurel a lucrat la ING Group (iniţial Nederlanden) din 1997 până în 2010. Violeta Ciurel a început ca director de marketing şi training pentru vânzări, ulterior devenind CEO al companiei şi director executiv Retail Distribution şi Asigurări ING România timp de peste patru ani.

Violeta Ciurel s-a mutat în 2004 la Amsterdam, în Olanda, unde a avut două funcţii executive la nivel global în structura ING - coordonarea serviciilor de pensii ale grupului, respectiv coordonarea afacerilor europene şi internaţionale, şi una la nivel regional - dezvoltare a afacerilor şi greenfield pentru Europa Centrală şi de Est.

Când grupul olandez a decis să renunţe la  afacerile din două ţări, alternativele din ING n-au tentat-o, astfel încât Violeta Ciurel s-a hotărât să se întoarcă acasă, ceea ce oricum avea de gând să facă la un moment dat, mai ales că plecase împreună cu familia. „Şi am avut cinci oferte în două zile", spune Violeta Ciurel. Discuţia cu AXA a avut loc după ce a venit la Bucureşti la sfârşitul lui iulie 2010, iar funcţia de director general al AXA Life Insurance România a preluat-o în septembrie, „când nici măcar nu reuşisem să-mi despachetez toate lucrurile". „În general, nu mi-a plăcut să mă opresc la a face un singur lucru, pentru că îmi place diversitatea în tot ceea ce fac. De exemplu, acum, chiar dacă sunt la AXA, predau în continuare la ASE, activitate pe care am reluat-o la întoarcerea în ţară."

Grupul francez AXA a confirmat la începutul lunii decembrie din 2013, printr-un scurt anunţ, finalizarea negocierilor cu Astra pentru vânzarea filialei locale către asigurătorul român. Tranzacţia marchează ieşirea francezilor de pe piaţa locală după mai puţin de trei ani de activitate. AXA avea în portofoliu circa 38.000 de contracte de asigurare, majoritatea poliţe de viaţă tradiţionale, la sfârşitul lunii septembrie şi a subscris prime de circa 23 milioane de lei (5 mil. euro) în primele nouă luni ale anului. Tranzacţia presupune şi vânzarea a circa 50-60 de imobile în care funcţionau agenţiile teritoriale ale AXA Asigurări. Cele două părţi nu au dorit să facă publice detaliile tranzacţiei, cum ar fi preţul plătit de Astra. Sub conducerea Violetei Ciurel, francezii au investit de la intrarea pe piaţă circa 40 mil. euro în dezvoltarea reţelei de distribuţie şi promovare, dar este greu de crezut că şi-au recuperat banii în urma acestei tranzacţii având în vedere dimesiunea redusă a businessului preluat.

După Violeta Ciurel, secretul succesului în afaceri pentru un manager este să fie ferm şi hotărât, să ştie foarte bine ce vrea să facă, să comunice obiectivele şi să determine echipa să se alinieze acestora.

 

BusinessMagazine - 2013




AXA o trimite pe Violeta Ciurel să se ocupe de operaţiunile din Portugalia

 

Violeta Ciurel, şefa operaţiunilor locale ale grupului francez AXA, care a anunţat la finalul anului trecut că se retrage din România, a fost numită de francezi la conducerea filialei din Portugalia a grupului. Ea îşi va prelua efectiv atribuţiile după finalizarea procesului de vânzare a AXA România. Francezii au ajuns la finalul anului trecut la un acord cu Astra, compania de asigurări a omului de afaceri Dan Adamescu, pentru vânzarea subsidiarei locale. Ciurel fusese recrutată de AXA în 2010 pentru a dezvolta operaţiunile din România, unde francezii intraseră prin achiziţia unui jucător de talie mică (Omniasig Life). De anul trecut, Ciurel conduce şi operaţiunile din Ungaria ale grupului francez, aflate de asemenea la vânzare. Ea preia în Portugalia un business de peste o jumătate de miliard de euro, comparativ cu circa 7 mil. euro cât subscria anual AXA Asigurări. Ciurel a lucrat anterior pentru olandezii de la ING.

 

ZiarulFinanciar - 2014




Violeta Ciurel, AXA: Guvernul ar fi putut să facă mai mult din ce a promis. Priorităţile trebuie să fie educaţia şi sănătatea

 

Guvernul instalat la sfârşitul anului trecut ar trebui să aibă printre priorităţi reforma fiscală, educaţia şi sănătatea, dar deocamdată a întârziat să adopte vreuna dintre măsurile de relansare economică promise în campania electorală, consideră Violeta Ciurel, directorul general al AXA Asigurări.

„Este neclar ce vrea să facă guvernarea. Deocamdată nu văd niciun impact pozitiv asupra economiei, nu văd nimic concret. Mă aştept la un sistem fiscal mai simplu care să încurajeze dezvoltarea sistemului privat şi reducerea şomajului. Mă aştept la reducerea aparatului administrativ şi la reformarea sistemului de educaţie şi de sănătate“, a declarat Ciurel, prezentă în studioul ZF Live.

Ea s-a declarat dezamăgită de noua putere şi spune că nu poate fi optimistă în ceea ce priveşte viitorul economiei din moment ce liderii politici nu au luat nicio măsură concretă pentru stimularea creşterii. În plus, ea consideră că autorităţile locale ar trebui să acţioneze pentru a stârni interesul

 

ZiarulFinanciar - 2013



Violeta Ciurel, AXA Asigurări: CSA să meargă până la ridicarea licenţei pentru firmele care nu-şi respectă obligaţiile

 

Violeta Ciurel, directorul general AXA Asigurări România, parte a celei mai mari companii de asigurări din Europa, grupul francez AXA, spune că incertudinile din economie apasă piaţa asigurărilor de viaţă şi că oamenii au ajuns să gândească doar pe termen scurt.

"Nu văd grozav anul următor. Este vorbe de tensiunile din zona euro, iar pe plan intern de ceea ce se va fi după alegeri. Este un mediul volatil, nu există claritate la nivel guvernamental. Anunţul Comisiei Europene că va suspenda fondurile pe trei programe sectoriale este de rău augur. Nu mai intră bani în economie. Aceste incertitudini se văd în piaţă. Oamenii sunt mai reticenţi. Piaţa răspunde mai greu. Clienţii au alte priorităţi, au rate de plătit, îi apasă şi incertudinea jobului. Orizontul de timp s-a diminuat, oameni au ajuns să se gândească pe termen scurt, de câteva luni, de la Paşti la Crăciun. Studiile arată că nu se mai gândesc deloc ce au de făcut pe termen lung şi mediu, nu mai au curaj", descrie Violeta Ciurel situaţia economică şi modul cum se reflectă în deciziile clienţilor.

Şefa AXA Asigurări spune că francezii vor continua investiţiile în România, dar într-un ritm ceva mai lent din cauza mediului economic mai advers decât se prevăzuse.

În septembrie anul trecut, firma anunţa că are ca ţintă deschiderea a 100 de agenţii şi atragerea a 2.000 de consultanţi de vânzări. Astăzi, obiectivul este un număr de 50 de agenţii până în decembrie 2012 şi încă "5-6 în 2013".

AXA a avut pe primele şase luni PBS de 3,5 milioane de euro, plus 39% faţă de aceeaşi perioadă din 2011.

Piaţa asigurărilor de viaţă pe primele şase luni a fost de 200 de milioane de euro, în stagnare faţă de 2011.

Pentru anul curent AXA Asigurări prevede prime brute subscrise de 10-11 milioane de euro, în creştere cu circa 40% faţă de anul anterior, când a avut 7 milioane de euro prime brute subscrise şi pierderi de 9 milioane de euro. Compania are circa 650 de consultanţi şi ca obiectiv un număr de 800 până în decembrie 2012, iar în 2013 va ajunge la peste 1.000. Pentru 2013 bugetul este în lucru.

 

Ce aşteaptă de la noul şef al CSA

"Aştept de la noul preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor să stabilizeze mediul concurenţial, să susţină şi să ia măsuri pentru concurenţa reală şi liberă pentru orice tip de asigurări", a spus Violeta Ciurel, care are o experienţă de aproape 20 de ani în industria asigurărilor, fiind şi profesor la ASE Bucureşti pe această disciplină.

Noul şef al CSA, Daniel Tudor, a fost numit săptămână trecută după o mişcare fulger a coaliţiei USL aflate la putere.

De asemenea, este important, crede Ciurel, ca toate companiile care funcţionează în piaţă să să respecte normele tehnice de funcţionare şi CSA să se asigure să sunt solide din punct de vedere financiar.

Cele mai tensionate sectoare ale asigurărilor sunt în acest moment cel auto -RCA şi casco -cât şi în zona asigurărilor de locuinţe, unde au fost schimbări repetate ale legislaţiei, iar oamenii nu mai ştiu dacă sunt sau nu obligatorii asigurările de cutremur.

Este bună propunerea recentă a CSA de a trimite asiguratul RCA direct la compania care vinde asigurarea de răspundere civilă auto? "Nu este normal, pentru că astfel asigurarea RCA îşi pierde esenţa de asigurare de răspundere. Dacă maşina A accidentează maşina B, nu poţi să pui maşina B să se ducă la propriul asigurător RCA, pentru că aici este vorba de o asigurare de răspundere. Îl pui pe asigurătorul maşinii B să fie responsabil pentru un risc pe care nu şi l-a asumat".

Violeta Ciurel spune că această iniţiativă a plecat de la faptul că poliţa RCA este cumpărată de multe ori acum fără ca asiguraţii să fie atenţi la calitatea serviciului oferit, ci doar la preţ.

"Când oamenii cumpără o poliţă RCA acum, nu-i mai interesează ce cumpără, ei se gândesc, în mod greşit, că este problema celui păgubit ulterior să se <<răfuiască>>, cu asigurătorul, ceea ce este complet greşit. Totul pleacă de la faptul că CSA lasă să funcţioneze companii care nu plătesc aceste daune şi vrea să modifice comportamentul consumatorului. CSA vrea astfel în mod indirect să elimine din piaţă firmele care nu plătesc daunele la timp pentru că CSA nu a fost în stare să o facă prin verificări, prin măsuri de fond şi prin controale la asigurătorii care nu îşi respectă obligaţiile", a explicat Ciurel.

Ea spune că nu este o măsură firească şi că va aduce "vrajbă" între asigurători. "Există deja sume foarte mari la regrese, sunt procese, executări silite. CSA trebuie de fapt să facă o analiză profesionistă a ceea ce se întâmplă şi să meargă până la ridicarea licenţei. CSA are dublu rol: să proteje clienţii dar şi să se asigure de stabilitatea pieţei".

AXA este foarte purternică în Franţa pe asigurări generale, non-viaţă, şi au existat informaţii că francezii ar fi interesaţi de acest sector şi în România. Deocamdată nu sunt însă negocieri în curs, afirmă Ciurel.

Pe piaţa asigurărilor de viaţă, directorul AXA România spune că o problemă este licenţierea agenţilor. "Noi am plecat de la nimic şi acum am pus condiţii foarte stricte de licenţiere, peste nivelul maxim necesar, care au ajuns să dăuneze industriei pentru că oamenii sunt descurajaţi să mai intre în acest sector. Sunt măsuri în neconcordanţă cu gradul de maturizare al pieţei şi a sectorului".

Violeta Ciurel se referă la faptul că agenţii companiilor de asigurări nu pot vinde poliţe de asigurări şi deci încasa comisioane decât dacă urmează cursuri şi trec un examen, ceea ce durează mai mult de două luni, şi mulţi dintre ei se răzgândesc.

"Ar trebui acordată o licenţă de vânzare provizorie, pentru ca noii agenţi, care intră pe piaţă şi caută să obţină licenţa, să poată să vadă rezultatele muncii lor mai devreme. Altfel, această prevedere limitează dezvoltarea pieţei şi atragerea de oameni noi în sistem şi continuăm să ne furăm oameni unii de la alţii ", susţine Ciurel.

 

Cum este în Ungaria

Violeta Ciurel coordonează de anul acesta şi diviziile de asigurări de viaţă (prime brute subscrise de circa 60 milioane de euro) şi pensii private (active de circa 700 mil. euro) din Ungaria ale AXA. "Nu este vorba de o funcţie executivă. Voi fi numită de fapt preşedintele Boardului de Supraveghere a AXA Asigurări şi Pensii Ungaria", precizează Ciurel. Piaţa de asigurări de viaţă din Ungaria este în scădere cu 7% pe primele şase luni din 2012. "Acolo se vând mai bine asigurările cu primă unică iar ca şi canale de vânzare este folosit mult MLM (multilevel marketing - n.red, un sistem piramidal)", explică Ciurel. Ea mai spune că mai sunt căutate şi asigurările unit-linked, unde există o mare diversitate de fonduri, câteva zeci pentru fiecare produs.

 

ZiarulFinanciar - 2012




Violeta Ciurel, CEO-ul AXA Asigurări, preia şi conducerea subsidiarei din Ungaria a grupului francez

 

Violeta Ciurel (foto), directorul general al AXA Asigurări, va ocupa de luna viitoare şi funcţia de preşedinte al consiliului director al AXA Insurance Ungaria, poziţie deţinută în prezent de francezul Jaques Maire.

Ea va continua să conducă şi operaţiunile locale ale grupului AXA. Ciurel a fost recrutată de francezii de la AXA în toamna anului 2010 pentru a conduce subsidiara locală a grupului.

Francezii au intrat pe piaţa românească în urmă cu doi ani, când au cumpărat de la Vienna Insurance Group compania Omniasig Life. Spre deosebire de piaţa locală, unde AXA deţine o companie de talie redusă, cu afaceri de circa 5,5 mil. euro anul trecut, pe piaţa din Ungaria grupul deţine un asigurător, o bancă, un administrator de pensii, dar şi un administrator de fonduri de investiţii.

Violeta Ciurel a condus la începutul anilor 2000 timp de cinci ani compania locală a grupului ING, ulterior fiind promovată de olandezi la sediul central de la Amsterdam, unde s-a ocupat de divizia de proiecte greenfield a ING Central Europe. Ciurel nu este singurul exemplu de manager român din asigurări promovat de un grup străin la conducerea unei subsidiare din altă ţară.

Olandezii de la ING au desemnat-o recent pe Cornelia Coman, CEO al ING Asigurări, la conducerea operaţiunilor de asigurări de viaţă şi pensii din Ungaria.

 

ZiarulFinanciar - 2012



Violeta Ciurel, AXA: În pofida crizei, banii se cheltuie prea uşor aici. Românii ar trebui să gândească mai mult pe termen lung

 

"Trecutul nu este o garanţie pentru viitor", spune Violeta Ciurel, 53 de ani, unul dintre cei mai experimentaţi manageri de pe piaţa asigurărilor de viaţă de pe piaţa locală. Ea împlineşte un an de când a acceptat cea mai mare provocare din cariera sa profesională: să o ia de la capăt.

S-a întors în România pentru a prelua managementul unui asigurător cu afaceri estimate la 10 milioane de euro anul acesta, sucursala francezilor de la AXA.

În urmă cu şapte ani, în 2004, plecase la Amsterdam pentru o poziţie în head-quarterul ING, după ce propulsase ING Asigurări pe prima poziţie pe plan local în funcţia de CEO.

Cum este să cobori dintr-un supersonic - de la afaceri de peste 100 milioane de euro şi zeci de miliarde de euro ulterior, în centrală - la un business de 10 milioane de euro, pe locul 12-13 în piaţa asigurărilor de viaţă? Cum este să o iei practic de la capăt?

"Este o încercare, un drum de parcurs. Succesul din trecut nu este o garanţie pentru viitor. O condiţie foarte importantă este să cunoşti businessul. Îţi trebuie o echipă foarte bună. Ştiţi cum se spune - numai eşecul este individual, realizările sunt ale echipei", surâde Violeta Ciurel. Ea spune că în industria asigurărilor creativitatea joacă un rol cheie.

"Este o concurenţă mare în care te poţi diferenţia doar prin creativitate şi inovaţie."

Cum a fost primul an?

"A fost un an cu o mare intensitate de decizii. A trebuit să mergem pe mai multe fronturi odată: restructurarea echipei, lansarea brandului, revizuirea portofoliului de produse şi dezvoltarea de produse, administrarea portofoliului pentru clienţii existenţi", spune ea.

În urmă cu 10-15 ani Violeta Ciurel a promovat masiv în calitate de director de marketing şi apoi de CEO la ING Asigurări produsele unit-linked, produse de asigurări care au avut mari scăderi în perioada crizei financiare şi care au adus minusuri în conturile clienţilor.

"Asigurarea unit-linked este o asigurare foarte bună. Clientul însă trebuie să o înţeleagă. Este un produs care oferă şi investiţie, dar şi protecţie."

Ciurel recunoaşte că în momentul de faţă, în condiţiile volatilităţii de pe piaţa financiară, oamenii se îndreaptă spre produsele tradiţionale, cu garanţie, care oferă mai multă protecţie. De asemenea, Ciurel a fost o promotoare a pensiilor private, dar criza financiară din 2008 a adus schimbări mari şi în acest sector.

Nu a distrus criza modelul pensiilor private prin economisire, având în vedere că guvernele din alte ţări din Europa de Est, cum sunt Polonia sau Ungaria, au decis să îngheţe reforma sau chiar să o întoarcă?

"Nu cred că aceste modele nu au viitor, ci dimpotrivă. Modelul defined benefits (beneficii definite, prin care statul sau companiile îşi asumă plata unui anumit nivel al pensiei - n. red.) în niciun caz nu mai poate continua."

Cum s-au schimbat clienţii, ce atitudine au acum faţă de poliţele de asigurări de viaţă faţă de acum 10 ani?

"Toată piaţa financiară este afectată de relaţia clienţilor cu băncile. Oamenii sunt acum îndatoraţi şi iau mult mai greu decizia de a se angaja la obligaţii de plată pe termen lung", spune Ciurel.

Într-adevăr, între 2000 şi 2008 soldul creditelor luate de populaţie a crescut de la 1 miliard de euro la 25 miliarde de euro, iar în ultimii doi ani a rămas la acelaşi nivel.

Încurajată de creşterea economică puternică dintre 2004-2008, care a fost însoţită mai ales de creşterea salariilor în sectorul public, urmată de evoluţii similare şi în sectorul privat, clasa de mijloc din România s-a gândit mai mult la consum decât la economisire în aceşti ani, dar acum ţine mai mult la cash.

"Oamenii nu mai dau cash-ul din mână aşa de uşor. Constatăm o diminuare a încrederii pentru întregul sistem financiar. Totuşi, există o teamă mai redusă faţă de asigurători decât faţă de bănci."

Societatea românească s-a schimbat foarte mult în cei şase ani, spune Ciurel. Ea a fost plecată exact în perioada de boom economic a României şi de creştere a creditării - între 2004 şi 2010.

"Există o mult mai mare diferenţă între aşteptarea oamenilor de la companii şi a companiilor de la oameni. Spre exemplu, munca într-o multinaţională nu mai este un miraj. În anii '95-'96 era un prestigiu să lucrezi într-o multinaţională. Acum, mulţi aşteaptă beneficii foarte mari fără un efort susţinut", spune directorul AXA.

Schimbări sunt şi din punctul de vedere al mentalităţii oamenilor.

"În alte ţări oamenii se gândesc mult mai mult la economisire. Aici este încă o problemă predispoziţia oamenilor la cheltuit bani. Se cheltuie banii prea uşor, oamenii nu gândesc pe termen lung. Gândul e tot la vacanţe, la maşini de lux, distracţia este în toi. Prea puţini se gândesc la carieră, la cum să fie mai performanţi."

Violeta Ciurel este de formaţie academică, fiind profesor universitar la Academia de Studii Economice.

Cum a învăţat să fie manager şi care este diferenţa dintre managerii din România şi cei din Olanda?

"Este foarte important să fii un om disciplinat ca să poţi impune disciplina în jurul tău. Să respecţi deadline-urile, să dai ajutor permanent oamenilor şi să să fii integru."

În străinătate este mai mare distanţa managerului faţă de echipe şi oameni decât aici, afirmă Ciurel.

"Delegarea este mai mare, dar managerii sunt mai modeşti decât managerii români. La noi, poziţia în companie este importantă pentru oameni, simt că le oferă un status social.

În Olanda şi alte ţări din Vest nu depinde aşa de mult poziţia socială de poziţia într-o companie. Aici este mai mult show-off (dorinţă de epatare - n.red.), oamenii vor să arate mai mult ce funcţie au, dincolo este mai mult pragmatism."

Pe de altă parte, managerii români sunt mai conştiincioşi şi mai implicaţi.

"Sfatul meu către tinerii manageri este să meargă pentru o perioadă în străinătate şi să lucreze şi într-o altă cultură, să se dezvolte prin comparaţie. Să vadă cum în Occident, spre exemplu, se munceşte cu mai mult echilibru, oamenii sunt mai eficienţi şi îşi fac timp şi pentru ei înşişi."

Q&A cu Violeta Ciurel

Cât de fezabilă mai este ţinta României de intrare în zona euro în 2015?

"Cred că România poate să mai aştepte cu intrarea în zona euro, având în vedere ceea ce se întâmplă acum cu ţările de la periferia zonei euro. Cred că independenţa politicii monetare va fi foarte importantă în următoarea perioadă. Politica BNR este excepţională din acest punct de vedere, după opinia mea, până acum.Ţine foarte bine sub control aspectele monetare."

Ce trebuie să facă România să relanseze creşterea economică?

"Ar trebui să fie încurajat şi mai mult sectorul privat, trebuie reformă fiscală şi debirocratizare."

Ce trebuie să facă noua conducere a CSA?

"În primul rând să disciplineze piaţa asigurărilor de viaţă şi de non-viaţă. Să urmărească cum se face selecţia clienţilor, plata daunelor şi partea de service a poliţelor. Vreau să văd de la noua Comisie că se va aplica legea pentru toţi la fel, că se va face ceea ce este necesar pentru reputaţia industriei şi creşterea încrederii. Este nevoie de măsuri dure pe piaţa de asigurări non-viaţă, unde sunt anumite nereguli pe piaţa auto, pentru că ne afectează şi zona de asigurări de viaţă. CSA trebuie să facă controale de fond, să aplice legea şi să ceară majorări de capital acolo unde necesar", a spus Ciurel.

Are AXA în vedere alte achiziţii pe piaţa românească?

"Cred că vor mai urma consolidări pe piaţă faţă de cele care se desfăşoară acum (Generali-Ardaf, Omniasig-BCR Asigurări, n.red.), dar AXA nu are în vedere acum alte achiziţii. Dacă însă apare vreo oportunitate, se va uita şi în zona de asigurări de viaţă şi pe cea de non-viaţă. Nu facem în acest moment due-dilligence la nicio companie de pe piaţa românească. Dacă prin creştere organică nu se va putea atinge cota de piaţă pe care ne-o dorim, vom cumpăra. Politica AXA este să se dezvolte în regiune, iar achiziţiile nu sunt excluse."

 

ZiarulFinanciar - 2011



AXA: Vrem să ajungem între primii cinci în 3 ani

 

AXA Life Insurance, companie intrată pe piaţa locală anul trecut prin preluarea Omniasig Life de către gigantul francez AXA, şi-a propus să devină unul din primii cinci jucători din piaţa asigurărilor de viaţă în funcţie de vânzările de poliţe noi până în 2014.

La sfârşitul anului trecut, compania deţinea o cotă de piaţă de 1,6% şi se situa pe locul 11 pe segmentul asigurărilor de viaţă, o piaţă de aproximativ o jumătate de miliard de euro.

AXA şi-a lansat ieri oficial operaţiunile locale după ce în ultimul an francezii şi-au construit reţeaua de vânzări şi au dezvoltat portofoliul de produse.Totodată, grupul francez a recrutat în 2010 o nouă echipă de management, condusă de Violeta Ciurel, fostă şefă a ING Asigurări.

AXA Life are în prezent un portofoliu de circa 45.000 de contracte de asigurare, majoritatea moştenite de la Omniasig. Asigurătorul are 110 angajaţi şi colaborează cu 500 de agenţi de vânzări. Compania vrea să ajungă la sfârşitul anului la 600 de agenţi de vânzări şi o reţea teritorială de 30 de sucursale. Până acum au fost deschise doar patru unităţi teritoriale în Capitală.

ZiarulFinanciar - 2011



Violeta Ciurel, fost şef al ING Viaţă, a fost recrutată de gigantul francez AXA pentru a dezvolta afacerile locale

 

Violeta Ciurel, care a fost timp de cinci ani preşedinte al ING Asigurări de Viaţă - lider de piaţă în domeniu - pentru ca apoi să lucreze în cadrul grupului olandez la Amsterdam, se întoarce la Bucureşti pe poziţia de preşedinte al AXA România, filiala locală a gigantului francez de asigurări care a preluat la începutul anului Omniasig Asigurări de Viaţă. Ea îi va fi subordonată lui Cyrille de Montgolfier, CEO al AXA Europa Centrală şi de Est. "Sunt convins că Violeta Ciurel îşi va folosi vasta experienţă în industria de asigurări pentru a continua să dezvolte AXA în România", a declarat Montgolfier. Francezii au ales unul dintre cei mai titraţi manageri români din asigurările de viaţă pentru a se lansa pe piaţa locală după mulţi ani de tatonări în care au ezitat să investească sume mari pentru a cumpăra un jucător relevant. Aşa încât Ciurel preia acum o companie cu cotă de piaţă de numai 1,6% şi care operează pe pierdere, după ce a condus liderul asigurărilor de viaţă, ING. AXA nu a anunţat deocamdată planuri privind piaţa locală, un prim pas fiind rebotezarea Omniasig Asigurări de Viaţă în AXA România. Decizia Violetei Ciurel de a se implica în acest proiect indică însă existenţa unei strategii solide din partea puternicului grup francez cu active în administrare de peste 1.000 mld. euro.

ZiarulFinanciar - 2010



Violeta Ciurel, ING Insurance, despre criza financiara internationala: Va creste nationalismul economic

 

Unul dintre cel mai bine pozitionati executivi romani in lumea finantelor mondiale, Violeta Ciurel, plecata acum patru ani din Romania sa lucreze la sediul central al grupului financiar ING de la Amsterdam, spune ca greul crizei financiare nu a trecut si ca reactia la criza este aparitia unui puternic "nationalism economic".

 

Violeta Ciurel era la momentul plecarii la Amsterdam cea mai puternica femeie de pe piata romaneasca a asigurarilor, identificata practic cu compania ING si cu piata asigurarilor de viata.

Ea preluase atunci pozitia de director general Global Retirements Services, din care a coordonat operatiunile de business development si business suport ale ING pe pensii private si a coordonat lansarea unor operatiuni in tari din Asia si Europa.

Din iulie 2006, a devenit director pentru European & International Affaires al ING.

"Am construit practic de la zero departamentul de relatii externe al companiei. Reponsabilitatea era de a intretine relatiile cu organismele internationale, dintre care cele mai importante erau cu cele de la Bruxelles. Procesul de la Bruxelles pare extrem de lent, dar pana la urma de fapt vezi ca totusi mecanismul este eficient", spune Ciurel.

La elaborarea unei directive, Parlamentul European ii consulta pe toti cei implicati - guverne, asociatii profesionale, asociatii ale consumatorilor, ONG-uri, companii mari, actionari.

Cel mai important domeniu de dezbatere era cel al supravegherii financiare - schemele de garantare ale depozitelor, portabilitatea pensiilor intre state, politicile de protectie a consumatorilor.

Acum insa, criza financiara va face ca totul sa fie luat de la capat. "Acum se sterge tot", spune Ciurel.

Cum este atmosfera la varful uneia din multinationalele din top 10 mondial? "Depinde foarte mult de oameni. Practic am luat-o de la inceput cand am ajuns la Amsterdam."

Din mai 2008, Violeta Ciurel a devenit regional CEO start-up operations pentru ING Insurance in Rusia, Ucraina, Turcia si Bulgaria.

"Am fost solicitata sa ma intorc in business. La inceput este interesant in zona de corporate affairs si relatii internationale. Am construit acel departament, am lucrat cu executive board-ul in mod curent, dar a venit vremea sa intru iarasi pe partea operativa", a explicat Ciurel.

Intre timp, ea a intrat in Consiliul de Manageri al ING, adica intre primii 200 de manageri din cadrul grupului financiar care au un statut special. Grupul ING are 120.000 de angajati in toata lumea.

Cele patru piete sunt mai complicate decat Romania. "Romania este deja considerata o piata matura in cadrul grupului si este data drept exemplu ca urmare a campaniei pe pensii private (ING are peste un milion de clienti la pensiile private obligatorii -n.red.)", a spus Ciurel.

Operatiunile de asigurari in Rusia in ING sunt de cateva milioane de euro. "Rusia este o piata dificila pentru companiile straine. Companiile financiare rusesti sunt foarte puternice".

Country-managerul ING Asigurari in Rusia este, din septembrie anul trecut, chiar fostul sef al Violetei Ciurel in Romania, Jetse de Vries. El a lansat operatiunile de asigurari ale ING in Romania acum 12 ani, fiind cel care a angajat-o de fapt pe Violeta Ciurel ca director de marketing.

"Este foarte interesant cum s-au aranjat lucrurile ca acum sa colaboram iarasi", a spus Ciurel, care acum are practic aceeasi misiune ca De Vries acum 10 ani, de a stabili strategia de intrare si de dezvoltare pe noi piete.

Despre Ucraina, Violeta Ciurel spune ca activitatea a fost temporar suspendata din cauza conditiilor economice, iar in Turcia compania are deja un fond de pensii, Oyak, cumparat odata cu o banca turca omonima in 2007 de catre ING, cu circa 160.000 de clienti.

In Bulgaria ING are un fond de pensii facultativ si unul obligatoriu, precum si activitati in asigurari de viata. Targetul pentru intreaga regiune este intrarea in top 5 peste 5-6 ani, cu o cota de piata de minim 20%.

Ciurel afirma ca nu s-a ajuns inca la nivelul maxim al crizei financiare. Dar cum explica unul dintre cel mai bine pozitionati manageri romani pe piata mondiala a finantelor tsunamiul care a lovit economia mondiala in ultimul an?

"Totul a fost inflatat. A fost ca la SAFI sau FNI. Au fost supraestimate cu buna stiinta o multime de actiuni si au fost facute investitii unde nu s-a estimat corect riscul. Concurenta exagerata a dus la incalcarea unor principii fundamentale de risk management", explica managerul roman.

Daca insa bancherii au gresit, de ce a trebuit sa fie salvate de catre stat bancile?

"Exista riscul sa nu mai poti scoate banii de la banci." Chiar ING a beneficiat de ajutorul statului olandez, de 10 miliarde de euro, intr-un moment cand banca scazuse la o valoare de piata de 15 miliarde de euro.

Ciurel spune ca unul din efectele actualei crize va fi cresterea "nationalismului economic".

"Desi toti vorbesc de liberalizare, ce constat este aparitia unui nationalism economic si protectionism care vine din nevoia guvernelor de a-si proteja propriile tari. Se declara liberalizarea, dar realitatea arata ca tendinta este spre protectionism", a spus fostul director general al ING Romania.

"Exista o criza de incredere la nivel global si va dura mult pana cand pietele si clientii isi vor recapata increderea in sistem. Toata lumea vrea acum de-risking, sa vanda, si de aceea probabil ca acum totul este subevaluat", sustine Ciurel.

O alta tendinta puternica remarcata este cresterea puterii fondurilor suverane. Tari ca Norvegia, China, Singapore sau Abu Dhabi au imense rezerve in valuta, de sute si mii de miliarde de euro sau dolari, cu care cumpara ieftin companii si banci occidentale.

"Cea mai mare teama printre marile banci si companii de asigurare occidentale este ca pot fi cumparate pe bani putini de catre fondurile suverane."

Ce sfat ar da pentru managerii romani? "Nu opriti cresterea nici in aceasta perioada mai dificila. Cheltuielile pot fi reduse, pot fi facute optimizari, iar pe termen mediu si lung apar multe oportunitati acum."

 

Cine este Violeta Ciurel

  • 2004-prezent, la sediul ING din Amsterdam, a fost pe rand Global Retirements Services Director, apoi European & International Affairs Director, iar din aprilie 2008 este Regional CEO Start-up Operations pentru ING Insurance in Rusia, Ucraina, Turcia si Bulgaria
  • 1997-2004 director de marketing, apoi director general la ING Asigurari, liderul pietei din 1999 incoace; a participat la crearea de la zero a companiei; ING Asigurari ajunsese la vanzari de circa 100 milioane de euro in 2004, in 2008 a avut circa 150 mil. euro
  • Inainte de a fi recrutata de ING Violeta Ciurel a lucrat ca profesor de asigurari la Academia de Studii Economice; a terminat Facultatea de comert din cadrul ASE in 1981

 

ZiarulFinanciar - 2009



Violeta Ciurel, numita director de relatii internationale la ING

 

Violeta Ciurel, fost director general pentru pensii in cadrul grupului olandez ING, a fost promovata la inceputul acestei luni in functia de director general de relatii publice si internationale al grupului olandez.

Inainte de a pleca la Amsterdam in toamna anului 2004, Ciurel a fost timp de cinci ani director general la ING Asigurari de Viata, fiind unul dintre primii oameni pe care grupul i-a angajat in momentul in care a intrat pe piata romaneasca.

"Este o promovare. Ma voi ocupa de relatiile internationale cu guvernele, organismele internationale, inclusiv institutiile financiare, precum si cu asociatiile profesionale din domeniul financiar-bancar, al pensiilor si al investitiilor", a declarat pentru ZF Violeta Ciurel.

Ciurel ii succeda in acest post lui Johan Richters, care s-a pensionat.

"Este cu totul altceva decat ceea ce faceam inainte, este ceva foarte nou pentru mine. Partea de pozitionare si reputatie a grupului este acum principalul meu obiectiv", afirma noul director de relatii publice si internationale al grupului ING.

Ciurel spune ca o parte foarte importanta a activitatii ei vor fi relatiile cu Comisia Europeana, lobby-ul pentru imbunatatirea legislatiei si pentru tot ceea ce are impact asupra grupului olandez.

Chiar daca nu mai este director general pentru pensii, Ciurel si-a pastrat functia de consultant pentru guverne in ceea ce priveste reforma pensiilor. Ea spune ca acum este implicata in mai multe proiecte legate de pensii, printre care unul realizat de Banca Mondiala, Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica, grupul ING si alte institutii.

"Este vorba de un studiu comparativ despre pensii, ceva ce nu a mai fost facut pana acum. Rezultatele acestuia vor fi publicate anul viitor", explica directorul ING.

Ca director general pentru pensii (general manager global pensions) al grupului, Ciurel se ocupa de strategia de dezvoltare a produselor de pensii ale ING in toata lumea.

Ciurel spune ca intentioneaza sa se intoarca in Romania, dar inca nu stie cand va face acest lucru. Ea este inca profesor de asigurari la Academia de Studii Economice si, de asemenea, preda la o universitate din Amsterdam.

ING este unul dintre cele mai mari grupuri financiare din lume. Olandezii au intrat pe piata romaneasca a asigurarilor in 1997, iar acum ING Asigurari de Viata este prima companie de pe piata de profil. Grupul mai opereaza o banca si o societate de brokeraj.

 

ZiarulFinanciar - 2006



Violeta Ciurel pleaca sa lucreze la sediul central al ING

 

Violeta Ciurel, directorul general al diviziei de asigurari de viata din cadrul ING Romania, va pleca in aceasta toamna sa lucreze la sediul central al companiei olandeze

Ea va prelua la Amsterdam pozitia de general manager global pensions -director general pentru pensii- in cadrul ING Group, adica se va ocupa de strategia de dezvoltare a produselor de pensii ale ING in toata lumea. Violeta Ciurel, profesor de asigurari, este unul din primii oameni pe care ING i-a angajat aici, in 1997, pentru dezvoltarea companiei de asigurari de viata

ING, unul dintre cele mai mari grupuri financiare din Europa, considera pensiile private ca una din industriile de mare perspectiva si are un focus special pe aceasta zona. Grupul olandez administra la 30 iunie 2004 active legate de pensii (pension assets) in valoare de 179 miliarde euro.

"Voi fi in cadrul unui departament care se va ocupa de partea de strategie, de monitorizare a activitatilor de pensii, dar si de asigurari de viata care au ca scop protectia si economisirea pe termen lung, pe care le dezvolta ING pe plan mondial", a explicat Ciurel pentru Ziarul Financiar.

Ciurel este de 5 ani director general al diviziei de asigurari de viata a ING Romania. "Aveam de gand sa schimb ceva. Probabil ca odata la 7-8 ani, o schimbare este buna. Sunt incantata ca las firma pe drumul cel bun, ca exista toate premisele sa creasca in viitor. Oricum, voi ramane in Consiliul de Administratie al ING Nederlanden, voi pastra legatura cu cei de aici. Am de gand sa ma intorc. Nu stiu cand, dar am de gand", a spus ea.

"Vrem sa aducem oameni din Romania sau din alta parte la nivel de varf in cadrul companiei, ca sa aiba o privire completa, de la alt nivel, asupra afacerilor ING. Sunt oameni care vin cu un bagaj intelectual, care au cunostinte tehnice, si care trebuie sa aiba loc sa creasca. Acesti oameni au alta perspectiva cand se intorc asupra afacerilor de pe pietele locale. Este o investitie pentru noi", a spus Dirk Serbruyns, country chairman ING Romania.

El a explicat ca postul de director general al diviziei de asigurari de viata din cadrul ING va fi preluat de olandezul Bram Boon, directorul de vanzari al companiei. Boon are o experienta de peste 20 de ani in sectorul asigurarilor si a mai lucrat in Olanda, Austria sau India.

Ciurel va lucra la Amsterdam direct cu Jan Nijssen, Global Head Pensions in cadrul ING. "A contat mult ceea ce a facut d-na Ciurel pe piata romaneasca. Strategia noastra este de a aduce oameni talentati din tarile din Est in conducerea companiei, de a o improspata", a spus Nijssen.

Va putea astfel influenta Ciurel din aceasta pozitie intentia ING de implicare in industria fondurilor de pensii din Romania?

"Sper sa pot, dar problema nu depinde neaparat de mine. ING este interesat de pietele financiare cu potential, dar in Romania nu avem inca reforma din acest punct de vedere (al pensiilor - n.red)", a spus ea.

Din punctul de vedere a lui Jan Nijssen, implicarea ING pe piata pensiilor din Romania este, cel putin pentru moment, in stand-by. "Asteptam alegerile. Asteptam ca cei care vor veni la guvernare sa aiba reforma pensiilor pe o pozitie cat mai inalta pe agenda lor. Este timpul pentru asa ceva, avand in vedere drumul spre Uniunea Europeana al Romaniei. Sunt convins ca si inchiderea capitolului financiar de negociere pentru aderarea la UE va fi impulsionata de adoptarea legislatiei privind reforma pensiilor", a spus Nijssen.

Oficialul ING spune ca actuala lege privind pensiile ocupationale mai trebuie imbunatatita pentru ca grupul sa ia in calcul investitia intr-o societate de administrare. "Exista o serie de intrebari si conditii inca nelamurite. As compara aceasta situatie cu prima reforma din Germania, care nu a fost un succes din pricina legislatiei prea stricte. Aceste conditii prea stricte cer prea mult capital disponibilizat fara un randament satisfacator. Dar cred ca este doar o chestiune de timp pana dificultatile vor fi depasite, pana cand vor fi reglementari mai atractive", a mai spus Nijssen.

Plecarea Violetei Ciurel provoaca schimbari nu numai in cadrul companiei, ci si in industrie.

Ea a fost aleasa in aceasta primavara presedintele Uniunii Nationale a Societatilor de Asigurare din Romania (UNSAR) pe un mandat de 4 ani. "Nu inseamna ca daca plec pentru o perioada nu voi pastra contactul cu piata, dar la UNSAR trebuie acum organizate noi alegeri", a spus Ciurel.

 

ZiarulFinanciar - 2004



Ciurel, AXA: S-au cam oprit rascumpararile de polite. Valul cel mare a fost in 2010

 

Rascumpararile de asigurari de viata inainte de termen si partial din conturile de asigurare s-au cam oprit incepand cu 2013. Valul cel mai mare a fost in 2010, urmat de 2011 si 2012, dar pe un trend descrescator, a spus Violeta Ciurel (foto), sefa operatiunilor din Portugalia ale grupului francez AXA, la o intalnire cu presa a asociatiei asiguratorilor.

Anul trecut, sumele platite cu titlu de rascumparari totale si partiale, la cererea asiguratilor, au fost de 417,98 milioane lei, in scadere cu 2,75% fata de 2012. Rascumpararile totale au reprezentat 324,76 milioane lei (+5,19% fata de 2012), iar cele partiale au fost in suma de 93,21 milioane lei (-23,01% fata de perioada similara din 2012), potrivit datelor publicate de ASF.

In acelasi timp, primele brute subscrise in clasa asigurarilor de viata, anuitati si asigurari de viata suplimentare au avut o pondere majoritara de 62,93% din totalul asigurarilor de viata, totalizand 1,04 miliarde lei, in scadere cu 5,97% fata de anul 2012. Primele brute subscrise in clasa asigurarilor de viata si anuitati care sunt legate de fonduri de investitii au avut o pondere de 33,17% din total viata. Acestea au insumat 548,43 milioane lei in 2013, in scadere cu 12,43% fata de 2012.

De ce au scazut asigurarile de viata?

"Romanii nu mai au bani si ca urmare si-au dezvoltat alte prioritati. Asigurarea de viata presupune o obligatie de a plati pe termen lung, insa oamenii se tem pentru locul de munca, unde exista o instabilitate din acest punct de vedere. Multe firme s-au restructurat, au redus personalul si atunci sigur ca oamenii nu mai gandesc pe termen lung. Orizontul de timp s-a scurtat foarte mult, au deja obligatii financiare catre banci, au crescut costurile la energie si carburanti s.a.m.d.. Cosul de consum s-a schimbat.", a declarat Violeta Ciurel, la intalnirea UNSAR.

In opinia sa, un alt motiv este legat de faptul ca in special pe anumite clase de asigurari daca se fac rascumparari anticipate, exista niste taxe care se percep de catre asiguratori. "Clientii pot sa piarda niste bani daca renunta la polite inainte de termen. Si atunci, prefera, ignorand partea de protectie care este esentiala in asigurari, multi prefera sa-si depuna banii la banca desi sunt servicii diferite."

 

Ea a adaugat ca au ramas insa destul de importante in portfoliul asiguratorilor, asigurarile de studii pentru copii, deoarece in Romania conceptul de familie si de a creste un copil este foarte important spre deosebire de occident unde caracterul este putin mai individualist. Pe de alta parte, "avem o mare problema, pentru ca penetrarea la nivelul UE este de 7-8%, la noi este numai 1,3%. Vorbim intra-devar de alta populatie si de alte venituri. Este destul de mare ecartul."

Cu toate acestea, "potentialul cel mai mare al asigurarilor de viata in urmatorii ani, este reprezentat de asigurarile de sanatate, insa depinde si de reforma din domeniul sanitar care va fi implementata.", a mai spus Violeta Ciurel, la evenimentul organizat de Uniunea nationala a societatilor de asigurare din Romania (UNSAR), la Sinaia.



wall-street - 2014

 

Ciurel, AXA: Odata cu veniturile, vor creste si asigurarile de viata

 

Romanii vor incheia asigurari atunci cand le vor ramane mai multi bani dupa acoperirea cheltuielilor normale ale fiecarei familii. Odata cu cresterea veniturilor disponibile ale romanilor, vor creste si asigurarile de viata. Transformarile economice si sociale din Romania ar putea justifica aplicarea deductibilitatii fiscale la plata primelor pentru asigurarile de viata, ceea ce ar putea impulsiona dezvoltarea industriei.

Violeta Ciurel (foto), 54 de ani, a devenit presedintele AXA Asigurari la sfarsitul anului 2010, odata cu intrarea grupului financiar francez AXA pe piata locala. Anterior, a detinut mai multe functii in cadrul grupul ING, inclusiv pe cea de director general in Romania timp de cinci ani, sau de CEO al ING Regional Greenfields and Business Development Insurance in Europa Centrala.

Wall-Street.ro: La ce ne putem astepta in acest in acest an din punct de vedere al evolutiei pietei de asigurari de viata in 2013? In 2012, avansul pietei a fost de aproape 4%, pana la 1,8 miliarde de lei.

Violeta Ciurel: Pentru anul 2013, in cel mai bun caz se va mentine tendinta de crestere inregistrata in 2012, dar avansul nu va fi mai mare de 4%, la nivelul pietei, si aceasta cred ca este o estimare optimista. Deoarece asigurarile de viata sunt dependente si de piata de creditare, din ce in ce mai multe contracte in ultimii ani fiind legate de impunerea de catre banci sau uneori recomandarea incheierii unei asigurari de viata, in special pentru creditele ipotecare. In ultimii ani, activitatea de creditare a incetinit, insa probabil se va relua intr-un ritm relativ lent anul acesta, mai ales ca in general, conditiile de evaluare a riscului pe care le folosesc bancile pentru - de exemplu, riscul de non-rambursare a creditului - s-au inasprit.

In ceea ce priveste AXA Romania, am inregistrat o crestere de 31% a primelor brute subscrise pentru intreg anul 2012 (la 32 de milioane de RON), in timp ce primele corespunzatoare politelor nou subscrise anul trecut pentru clientii individuali au inregistrat o crestere semnificativa de 74%. Aceste rezultate sunt cu atat mai importante cu cat intreaga piata de asigurari de viata a inregistrat anul trecut o cresterede 3,75%. In acelasi context, pe parcursul anului 2012, AXA a continuat sa isi consolideze si operatiunile de asigurari de grup, primele politelor nou subscrise pentru segmentul corporate, inregistrand de asemenea o crestere de 20%.

Aceste rezultate se datoreaza in mare parte investitiilor in dezvoltarea retelei de distributie. Ne-am extins operatiunile prin cresterea retelei de distributie la 53 de agentii, avand astazi peste 700 de consultanti financiari la dispozitia clientilor si potentialilor sai clienti din intreaga tara.

WS.ro: Care vor fi canalele de crestere pentru piata de asigurari in 2012?

Violeta Ciurel: Din punct de vedere al canalelor de distributie, vanzarile prin intermediul agentilor raman cele mai importante, desi numarul total al agentilor in piata a scazut. Intr-o estimare optimista, astazi mai sunt probabil in toata piata asigurarilor de viata aproximativ 3.500 – 4.000 de agenti. Acum cativa ani numarul lor era mult mai mare, aproape dublu, erau aproximativ 7.000 – 8.000 de agenti in piata asigurarilor de viata. Agentii exclusivi reprezinta un canal de distributie foarte scump si probabil nu toate companiile doresc sa-l sustina financiar: recrutarea si selectia sunt dificile, apoi este necesara certificarea profesionala, dezvoltarea prin intermediul unor training-uri de calitate. Dar nu sunt acestea singurele motive, au existat in ultimii ani si alte oportunitati de cariera pentru cei care fac parte din profilul pe care noi il cautam.

In acelasi timp, vanzarile de asigurari de viata prin intermediul brokerilor raman reduse. Cu toate acestea, sunt posibile si cresteri pe acest segment de distributie rezultate din faptul ca multi brokeri incearca acum sa ofere pachete combinate de asigurari in care este inclusa si o componenta de asigurari de viata atasata asigurarilor de locuinte, RCA, s.a.m.d.

Cu privire la mediul online, nu cred ca va avea prea curand o extindere pe segmentul asigurarilor de viata deoarece acestea nu sunt produse simple, usor de inteles, clientii avand cel mai adesea nevoie de consultanta si explicatii din partea unui consultant financiar.

WS.ro: Reprezinta in continuare Romania o piata strategica pentru AXA?

Violeta Ciurel: AXA si-a extins operatiunile in Polonia, Cehia, Slovacia si Ungaria, in 2006, prin achizitia companiei elvetiene Winterthur. Ulterior a facut achizitii si in alte tari precum Ucraina si Romania. Initial, AXA a dorit sa se extinda mai repede pe aceasta piata, insa datorita conditiilor macroeconomice nefavorabile, procesul a fost intarziat. Tarile din Europa Centrala si de Est formeaza totusi o piata strategic pentru AXA pe termen lung.

Operatiunile grupului in aceasta zona includ asigurari non-viata si viata, fonduri de pensii, fonduri mutuale si asigurari de sanatate. Romania este singura piata unde AXA este prezenta doar prin asigurari de viata, asigurarile de sanatate ramanand o prioritate strategica pentru dezvoltarea operatiunilor AXA in Romania.

 

WS.ro: Cand o intrare in Top 10?

Violeta Ciurel: Ambitia AXA este sa ajunga in topul asiguratorilor de viata din persectiva operatiunilor new business. Veniturile totale ale companiilor deasigurari de viata depend de existent portofoliului total construit din toate vanzarile facute de-a lungul anilor anteriori. Cum portofoliul AXA este inca la inceput de drum, ne-am stabilit obiective ambitioase legate in principal de cresterea new-business-ului, adica a politelor noi vandute.

 

WS: Va urma o concentrare mai mare a pietei de asigurari de viata?

Violeta Ciurel: Depinde de cum va evolua economia – din pacate astazi, tarile din Europa Centrala si de Est nu mai au acel potential de crestere estimat cu 5-10 ani in urma. Lucrurile s-au schimbat si din pacate nu este vorba doar de Europa de Est, ci de toata industria. Daca ne uitam la PIB, cresterea somajului in Europa, sistemul fiscal, politicile economice, schimbarile de orientare politica, reglementarile la nivel local sau la nivel european, toate aceste aspecte s-au schimbat semnificativ.

Este deci destul de dificil de estimat o evolutie, dar independent de aceste lucruri, procesul de concentrare va continua in primul rand ca un lucru firesc.

Pietele din aceasta regiune au potential, dar au pe termen mediu spre lung, nu pe termen scurt. Din aceasta cauza, intr-o oarecare masura, ies din focusul principal al companiilor mari care ar fi dormice sa investeasca acum. Dezvoltarea acestor piete depinde foarte mult de nivelul veniturilor disponibile ale populatiei si ale companiilor, mai ales acum cand sunt vizate reduceri de costuri la nivel corporatist, iar familiile isi dramuiesc altfel veniturile.

Practic segmentul de piata caruia ne adresam noi este destul de redus, iar concurenta pe acest segment nu se refera doar la industria asigurarilor, ci si la restul domeniilor care targeteaza acest segment tinta. Important este catre ce tip de servicii sau produse alege un client sa-si indrepte banii: banci, agentii de turism, car dealeri, sau mall-uri, toti acestia sunt concurentii nostri, iar publicul tinta este relativ restrans, reprezentand aproximativ 2-3 milioane de persoane la nivel national.

WS.ro: Cum ati descrie rolul pe care asigurarile de sanatate si de viata de grup, in termeni de avantaje extra-salariale, il pot juca in retentia personalului competent si cresterea productivitatii echipei din cadrul unei companii?

Violeta Ciurel: Orice beneficiu oferit unui salariat este binevenit. In special in cazul asigurarilor de sanatate si de viata, acesta genereaza pentru angajati un avantaj important si relevant. Ele ofera angajatilor posibilitatea de a beneficia de consultatii medicale, atat ei cat si familia lor, in contul primelor de asigurare platite de catre angajator. In plus, angajatul isi poate allege spitalul sau clinica la care doreste sa fie tratat. De asemenea, asigurarile de grup ofera si protective financiara prin component asigurarii de viata sau de accident inclusa in pachetul de beneficii oferit. Exista companii cu multi angajati care lucreaza pe teren, in diverse domenii cu risc ridicat de accidentare, in constructii, electricitate, telecomunicatii- acestia sunt expusi unor riscuri profesionale care pot determina aparitia unor situatii care sa duca la invaliditate temporara, permanenta, interventii chirurgicale. Toate acestea pot fi acoperite printr-o asigurare de grup incheiata de catre companie pentru angajatii sai.

Asigurarile de grup nu reprezinta o nisa, ci o piata deschisa: avem printer client companii mici,medii, mari, de la grupuri de 20 de angajati pana la companii cu mii de angajati. Majoritatea isi doresc asigurari de sanatate si adesea clause cu acoperiri suplimentare pentru accidente.

 

WS.ro: Care credeti ca sunt principalele motive pentru care piata asigurarilor de viata ramane subdezvoltata si ce masuri din partea asiguratorilor, a CSA sau a Statului, considerati ca sunt necesare pentru ca aceasta sa accelereze ritmul de crestere?

 

Violeta Ciurel: Pentru asigurarile de sanatate exista in prezent o deductibilitate de 250 de euro la plata primelor, care ar putea fi majorata in urmatoarea perioada. Primele pentru asigurarile de viata individuale sunt nedeductibile, dar scutite de impozit la maturitatea politei. Pentru stimularea pietei de asigurari in sensul dezvoltarii acesteia, ar fi insa favorabila deductibilitatea la plata primelor. Este bine sa intelegem cu totii ca nu exista asigurare fara impozit – acesta trebuie sa existe fie la « intrare », fie la « iesire ». Venitul care ar putea fi utilizat pentru stimularea cresterii si cumpararii de asigurari de viata este redus in acest moment, pentru ca asigurarile nu sunt stimulate la « intrare ». Daca insa reusesti sa platesti cu regularitate primele de asigurare, la maturitatea contractului, in functie de tipul de asigurare ales, poti primi beneficiul integral, fara impozitare.

Exista insa si alti factori care ar putea contribui la cresterea acestei piete. In primul rand, economia trebuie sa functioneze, sa se dezvolte, sa existe locuri de munca, sa existe politici macroeconomice care sa atraga investitii interne si straine in cuantum mai mare, sa fie un cadru legislativ care sa incurajeze castigurile legale si, nu in ultimul rand, sa existe o colectare de taxe corecta si completa. Acestea sunt cateva conditii esentiale valabile pentru cresterea oricarui domeniu. In privinta asigurarilor, in mod deosebit, cred ca deductibilitatea mentionata anterior ar avea un impact pozitiv, insa aceasta masura singulara nu va duce la cresteri fabuloase. Consider ca orice crestere semnificativa are la baza un cadru macroeconomic si o perspectiva economica bune. Din pacate, in prezent, orizontul de timp pentru orice plan sau strategie de familie s-a limitat: oamenii nu se mai gandesc azi la ce va fi peste 5 sau 10 ani, cand vor iesi la pensie, ci tot mai mult se gandesc la ceea ce ii asteapta pe termen scurt. Increderea in viitor este foarte importanta.



wall-street - 2013



Violeta Ciurel, CEO AXA Asigurari, va conduce si operatiunile asiguratorului francez din Ungaria

 

Violeta Ciurel va ocupa de la 1 iulie 2012 atat pozitia de CEO al AXA Life Insurance Romania, cat si postul de presedinte al Consiliului Director al AXA Insurance Ungaria.

Aceasta ii va urma in functie lui Jacques Maire, care se va reintoarce la Paris, dupa ce a condus timp de trei ani operatiunile AXA din Ungaria.

Violeta Ciurel s-a alaturat AXA Group in septembrie 2010, in calitate de CEO al AXA Life Insurance Romania.

„Desemnarea mea in functia de presedinte al Consiliului Director al AXA Insurance Ungaria ma bucura si ma onoreaza. Ungaria este o piata plina de provocari, dar eu sunt foarte motivata. Se spune ca vei avea parte intotdeauna de oportunitati mari si succes in afaceri daca nu te sperie disciplina si munca organizata. Am incredere ca si colegii de la AXA Insurance Ungaria vor da dovada de aceste calitati si sunt convinsa ca eforturile noastre cumulate vor da roade”, a afirmat Violeta Ciurel.

Pe piata din Ungaria, compania este prezenta prin AXA Insurance Zrt, AXA Bank Europe SA Hungary Branch, AXA Voluntary & Private Pension Fund, AXA Voluntary Health Fund, AXA Hungary Investment Fund Management, AXA Personal Finance Consulting si AXA Services.

Grupul AXA a fost creat in 1985 in Franta ca rezultat al fuziunii companiilor Mutuelles Unies si Drouot in 1982. Pe parcursul anilor, AXA si-a extins operatiunile in America de Nord in 1991 si in Asia incepand cu anul 1995. AXA este, astazi, prezenta in 58 de tari, pe toate cele 6 continente, avand 101 milioane clienti, 163.000 angajati si 400.000 actionari individuali.



wall-street - 2012

 

Ciurel, AXA: Deductibilitatea ar fi cea mai adecvata politica fiscala pentru asigurarile de viata

 

Introducerea deductibiltatii fiscale pentru asigurarile de viata ar reprezenta politica fiscala cea mai adecvata pentru industria de profil si consumatori, deoarece transformarile economice si sociale din Romania justifica acest lucru, apreciaza Violeta Ciurel, CEO AXA Life Insurance.

Asigurarile de viata, o piata care a crescut in primul semestru din acest an cu 3,8%, la 860 de milioane de lei, comparativ cu aceeasi perioada de anul trecut, este inca destul de departe de a fi una matura, precum cele din vest, acest sector fiind influentat puternic de efectele majorarii somajului si ale scaderii veniturilor consumatorilor de solutii de asigurare.

"Introducerea deductibiltatii fiscale in acest moment este foarte importanta pentru stimularea si dezvoltarea asigurarilor de viata. Ar fi politica fiscala cea mai adecvata deoarece transformarile economice, de politica economica si sociala din Romania ar justifica acest lucru - dat fiind reducerea pensiilor primite de la stat si perspectiva reformei de sanatate. In fiecare tara exista o forma de deductibilitate - fie se deduc sumele platite drept prima si se impoziteaza sumele asigurate, fie invers, se platesc primele din veniturile nete, iar sumele asigurate sunt scutite de impozit - precum in Romania", spune seful AXA Life Insurance.

Majoritatea asiguratorilor spun insa ca tratamentul fiscal din Romania pentru asigurarile de viata ar trebui schimbat, astfel incat sa ofere deductibilitate fiscala inca de la inceputul contractului pe toata durata platii primelor de asigurare, iar beneficiul final al asigurarii (in cazul supravietuirii) sa fie impozitat de catre stat, insa la un nivel semnificativ mai scazut decat cel aplicat veniturilor obtinute din alte surse.

"Este o solutie foarte buna de a se deduce o suma echivalenta cu un salariu mediu pe economie sau doua salarii din veniturile anuale corespunzatoare primei de asigurare pentru o asigurare de viata - risc sau risc cu economisire/investitie. Acest demers ar ajuta statul pe termen lung, dar si populatia", spune Violeta Ciurel.

Ea a adaugat ca alaturi de fiscalitate si cresterea economica reprezinta un motor important al dezvoltarii asigurarilor de viata. Romanii vor incheia asigurari atunci "cand raman bani dupa acoperirea cheltuielilor normale ale fiecarei familii. Odata cu cresterea veniturilor, vor creste si asigurarile de viata. Foarte importanta este si sustinerea unor programe educationale pentru intelegerea nevoii de asigurare care nu este inca inteleasa pe deplin".

De altfel, companiile de asigurari membre UNSAR au cerut autoritatilor in 2010, printr-o scrisoare deschisa, introducerea deductibilitatii totale pentru asigurarile de viata cu maturitate de peste 10 ani in limita a 400 euro pe an atat pentru angajat, cat si pentru angajator. Conform acestui demers, nivelul propus de deductibilitate ar avea efecte benefice asupra tuturor partilor implicate: consumator, economie, buget de stat si industria asigurarilor de viata.

Pentru consumatori, deductibilitatea va creste pe de o parte interesul pentru protectia familiei impotriva evenimentelor neprevazute, iar pe de alta parte va impulsiona economisirea pe termen lung. De asemenea, volumul suplimentar de investitii generat de deductibilitate ar avea un impact direct asupra cresterii economice. Acesta ar putea ajunge la 3,7 miliarde de lei in perioada 2010-2015.

In ceea ce priveste impactul asupra bugetului de stat, se estimeaza ca veniturile generate, in valoare de 5,2 miliarde lei vor compensa in proportie de peste peste 97% pana in 2015 cheltuielile generate de introducerea deductibilitatii. Pentru industria de asigurari de viata, va aduce dublarea penetrarii in Produsul Intern Brut. Astfel, intr-un interval de 5 ani, acest segment financiar ar putea reprezenta 0,65% din PIB, fata de un nivel de 0,33%, in 2009, se arata in documentul UNSAR.

"Consider ca este foarte important ca, alaturi de cele mentionate mai sus, piata sa evolueze intr-un cadru legislativ stabil, previzibil si indreptat in totalitate spre protectia clientilor si asigurarea stabilitatii si dezvoltarii sanatoase a pietei asigurarilor", apreciaza seful AXA Life Insurance.

• Adoptarea unui set de masuri adecvate care sa asigure o dezvoltare sustenabila a intregului sector al asigurarilor, dezvoltare reflectata in cresterea gradului de penetrare a asigurarilor si a primelor de asigurare ce revin pe locuitor;

• Cresterea reputatiei industriei in piata, nu numai prin actiuni de comunicare intense, dar si prin adoptarea unor masuri reale care sa creasca nivelul standardelor in piata, standarde care sa fie respectate de fiecare operator din piata;

• Accentuarea gradului de strictete in aplicarea reglementarilor in vigoare in vederea crearii unei discipline in piata, a unui mediu concurential sanatos, precum si a unor practici de concurenta loiala;

• Pregatirea pietei pentru implementarea Solvency II si crearea noilor reglementari de supraveghere si control a pietei, imbunatatirea reglementarilor privind politicile legate de protectia si educarea consumatorilor;

• Cresterea nivelului de profesionalism a tuturor operatorilor din piata asigurarilor, inclusiv a intermediarilor din aceasta industrie;

• Dezvoltarea cooperarii cu celelalte organisme de supraveghere ale pietei financiare din Romania, precum si cu cele din Europa, in mod deosebit cu EIOPA (European Insurance and Occupational Pensions Authority); cresterea colaborarii cu operatorii care actioneaza pe piata de asigurari din Romania.

Cine este Violeta Ciurel

Violeta Ciurel, in varsta de 52 de ani, a devenit presedintele AXA Life Insurance Romania la sfarsitul anului trecut odata cu intrarea grupului financiar francez AXA pe piata locala. Anterior, Violeta Ciurel a ocupat mai multe functii in cadrul grupul ING, inclusiv pe cea de director general al ING Life Insurance Romania timp de cinci ani. In ultimii doi ani, ea a detinut pozitia de presedinte ING Regional Greenfields and Business Development Insurance in Europa Centrala.

Presedintele AXA Romania este, totodata, si profesor universitar la Academia de Studii Economice din Bucuresti, Facultatea de Relatii Economice Internationale.



wall-street - 2011

 

Violeta Ciurel, AXA Asigurari: Piata asigurarilor de viata va stagna in 2014. O deductibilitate la nivelul unui salariu mediu lunar ar putea ajuta piata asigurarilor de viata

 

Piata asigurarilor de viata din Romania ar putea fi impulsionata prin introducerea unei deductibilitati la nivelul unui salariu mediu lunar, dar chiar si asa daca nu e crestere economica si oamenii nu vor avea incredere in aceste produse, asigurarile de viata nu se vor dezvolta, a declarat sambata Violeta Ciurel, sefa AXA Asigurari, care incepand din data de 14 mai va prelua conducerea AXA din Portugalia. Aceasta este de parere ca piata asigurarilor de viata va stagna in 2014, dupa o scadere de 8,27% in 2013. In privinta achizitiei AXA Asigurari de catre Astra Asigurari, aceasta a spus ca in continuare se asteapta avizul ASF.

 

  • "Lumea nu mai are bani. Oamenii se tem sa nu-si piarda locurile de munca, este o instabilitate, multe firme s-au restructurat, au restrans numarul personalului, oamenii nu mai gandesc pe termen lung, au deja obligatii financiare prin credite, au crescut costurile la energie, benzina, iar nivelul economiilor a scazut. Un alt motiv - daca se fac rascumparari anticipate sunt niste taxe percepute de asiguratori si atunci ignorand partea de protectie multi clienti prefera sa puna banii la banca", a declarat sambata Violeta Ciurel, CEO al AXA Asigurari, intrebata fiind despre motivele scaderii pietei de asigurari de viata din 2013.

 

Lipsa deductibilitatii ca motiv in ponderea mica a asigurarilor de viata a fost subliniata si de Marius Onofrei – Director Market Management si Comunicare, Allianz Tiriac Asigurari.

 

  • "Piata asigurarilor din Romania este dominata de asigurarile generale, ponderea asigurarilor de viata fiind 'intepenita' in preajma pragului de 20%. Ar putea fi vorba de lipsa de maturitate a pietei dar cu siguranta o cauza este si lipsa deductibilitatii pentru asigurari de viata. Industriile de asigurari mai dezvoltate au ponderi relativ egale intre segmentele de asigurari de viata si generale. In Cehia ponderea asigurarilor de viata in total piata de asigurari este de 46%, in Polonia este la 54%, in Ungaria este la 55%. In Bulgaria ponderea asigurarilor de viata este la 18% in timp ce in Romania este la 20%", a declarat Marius Onofrei.

 

Nu este prima data cand asiguratorii aduc in discutie ideea deductibilitatii pentru asigurarile de viata.

 

In 2010, Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare (UNSAR) si Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) au inaintat catre Guvern, ministere si Parlament o propunere de acordare a unei deductibilitati totale a cheltuielilor pentru politele de asigurare de viata cu o durata de minimum zece ani, in limita a 400 de euro pe an pentru angajat si angajator.

 

Potrivit propunerii, deducerea primelor de asigurari de viata ar trebui sa se faca atat din baza de impunere a impozitului pe venit si profit, la nivelul angajatilor si angajatorilor, cat si din cea a contributiilor sociale. De asemenea, rascumpararea contractelor inainte de scadenta ar fi urmat sa fie impozabila retroactiv, astfel incat statul roman sa acorde beneficii doar celor care respecta scopul initial al contractului. Propunerea excludea asigurarile de viata atasate creditelor bancare.

 

  • "La nivelul persoanelor fizice din venitul brut cerem sa se deduca aceasta prima de asigurare si astfel se va obtine venitul impozabil la care se va aplica cota unica de 16%. Cat priveste angajatorul cheltuiala cu prima de asigurare in maxim de 400 de euro/an se va considera cheltuiala deductibila si automat impozitul pe profit se va aplica dupa deducerea acestei cheltuieli. In plus, propunerea nostra este ca aceasta prima sa fie dedusa si din contributia la asigurari sociale. Speram ca aceasta propunere sa se concretizeze in lege in 2011 sau cel tarziu in 2012", a explicat la acel moment Cornelia Coman, director executiv ING Asigurari de Viata.

 

Hotnews - 2014



EXCLUSIV CARIERE. Violeta Ciurel: Reţeta succesului nu există! Eşecul este individual, realizările sunt ale echipei!

 

Crede că cel mai important în viaţă este să fii disciplinat, responsabil şi neşantajabil! Ţine întodeauna seama de vorbele preţioase ale lui Mahatma Gandhi, care spunea că omul este suma acţiunilor sale, a ceea ce a făcut, a ceea ce poate face, nimic altceva. Îi sfătuieşte pe cei care sunt la început de carieră să fie serioşi, să îşi facă treaba aşa cum trebuie, să fie cinstiţi şi să ajute cât de mult pot pe cei din jur. Este vorba despre Violeta Ciurel, CEO & preşedinte al AXA Asigurări şi preşedinte al Consiliului Director al AXA Insurance Ungaria.

Violeta Ciurel a absolvit Facultatea de Comerţ, în cadrul Academiei de Ştiinţe Economice din Capitală, iar la puţin timp după Revoluţie, a obţinut şi titlul ştiinţific de Doctor în economie, cu specializarea Relaţii Economice Internaţionale. Cu toate acestea, Ciurel susţine că în această profesie, ca de altfel în toate, ca să ajungi un profesionist desăvârşit ai nevoie să te perfecţionezi în permanenţă. De aceea, pe lângă aceste studii, a participat la programe de management, marketing şi finanţe la Harvard Business School (SUA), Durham Business School şi Reading University (Anglia), ING Business School (Olanda), LIMRA (SUA şi Anglia), inclusiv, LIMRA Leadership Institute sau Global Leadership Institute. O realizare a CEO-ului este şi obţinerea titlului LIMRA Leadership Institute Fellowship (LLIF). „Este important să conştientizăm că a învăţa este înainte de toate o descoperire de sine, este o călătorie ce te ajută să te cunoşti mai bine, un drum care îţi deschide noi orizonturi şi care te ajută în fiecare zi, să devii mai bun. Cu cât ştii mai mult, cu atât vei deveni mai valoros”, este de părere Violeta Ciurel.

20 de ani experienţă în domeniul financiar

În copilărie, CEO-ul vroia să devină profesoară şi, deşi nu a făcut studii de specialitate, la un moment dat i s-a oferit oportunitatea de a deveni cadru didactic. A şi reuşit cu mulţi ani în urmă să intre în învăţământ, dar a făcut o pauză în perioada în care a lucrat în Olanda, însă, când s-a întors în ţară, i s-a propus să continue cariera universitară în cadrul Academiei de Studii Economice. Nu a renunţat nici în ziua de astăzi la prima ei vocaţie. „Partea cu profesoratul o fac în continuare din pasiune şi de dragul de a lucra cu oameni tineri, de a-i ajuta pe cei care și-au stabilit un obiectiv clar în viaţă, care vor și pot sa obţină performanţe. Există şi un aspect practic al acestei pasiuni şi anume că, astfel, putem recruta dintre cei mai buni studenţi. La AXA recrutam studenţi la programe de internship, iar pentru cei care sunt buni, avem poziţii disponibile şi, dacă vor să rămână, îi angajăm”, spune cu sinceritate Ciurel.

CEO-ul şi-a început cariera într-o perioadă foarte diferită de cea de acum. „În acea vreme, nu aveai ocazia să-ţi alegi un loc de muncă, ci erai repartizat în funcţie de factori care nu ţineau de tine. Astfel, primul meu loc de muncă a fost la ICRA Sf. Gheorghe ca economist stagiar, în urma repartiţiei primite la absolvirea facultăţii”, îşi aminteşte Ciurel.

Are o experienţa de peste 20 ani în domeniul financiar, atât practică, cât şi teoretică. A lucrat în România şi în Olanda, având şansa să capete experienţă internaţională. S-a mutat la Amsterdam în 2004 unde a fost numită Director General al departamentului Global Retirement Services, ulterior devenind Director General al European and International Affairs, iar din anul 2008 ocupă poziţia de CEO Regional Greenfields and Business Development – Insurance Central Europe, toate acestea în cadrul ING Group. Începând cu septembrie 2010, s-a întors în ţară alăturându-se Grupului AXA în rolul de Preşedinte şi CEO al AXA Asigurări. În acelaşi timp, este membru în Consiliul Director al Junior Achievement precum şi al AmCham România. De la 1 iulie 2012, colaborează îndeaproape cu echipa AXA Insurance Ungaria, iar acest lucru presupune împărţirea timpului între România şi Ungaria.

Dacă eşti serios şi bine pregătit, nu există niciun obstacol care să nu fie depăşit

De-a lungul timpului a participat la proiecte de consultanţă pentru guverne din diferite ţări în vederea reformării sistemelor naţionale de pensii, proiecte la nivel european pentru pensiile private şi găsirea unei soluţii pan-europene în acest domeniu. Timp de peste doi ani, a lucrat în strânsa legatură cu Comisia Europeană pentru elaborarea legislaţiei financiare eficiente la nivel european care să răspundă cerinţelor tuturor celor implicaţi în domeniu printre care: supraveghere financiară, investiţii, Solvency II, scheme de garantare, pensii voluntare, protecţia consumatorului, precum şi cu instituţii din SUA pentru facilitarea dialogului transatlantic necesar realizării unei echivalenţe legislative în domeniul financiar. Pentru Ciurel a fost întotdeauna mai important felul în care lucrează pentru ca echipa pe care o conduce să obţină rezultate, decât să ajungă pe o poziţie anume. „Mă gândesc întotdeauna cu plăcere la parcursul meu profesional şi toată experienţa profesională de până acum m-a modelat astfel încât să devin ceea ce sunt acum şi mă voi gândi cu plăcere şi cu respect, având în minte toţi colegii, şefii, subalternii cu care am lucrat de-a lungul timpului şi cu care sunt în continuare în relaţii foarte bune”, adaugă CEO-ul, care crede că seriozitatea, disciplina şi orientarea către performanţă au ajutat-o să-şi contruiască o carieră de succes.  „Consider că, dacă eşti un om serios, cunoşti foarte bine domeniul, eşti motivat şi, mai ales dacă ai o echipă bună, nu există niciun obstacol care să nu fie depăşit. În acelaşi timp, mai cred că mediul românesc de afaceri confirmă acest lucru şi mă refer aici atât la poziţii de management în companii mari - româneşti sau străine, cât şi la antreprenoriat. Motivaţia este de asemenea un element important care m-a ajutat în carieră. Pe mine mă motivează cel mai mult să-mi placă ceea ce fac, să fiu lăsată să fac ceea ce trebuie şi să fiu sprijinită. Sunt o persoană responsabilă, îmi place foarte mult să lucrez cu oamenii”, se descrie specialistul.

„Dacă aş fi fost nevoită să aleg, cu siguranţă familia ar fi fost opţiunea mea”

Întrebată dacă există o reţetă a succesului, Ciurel spune că a observat în ultimii ani că se vorbeşte atât de o reţetă a succesului, cât şi despre diverse persoane care ar putea-o deţine. „Eu cred, mai degrabă, că nu există această reţetă pe care să te poţi baza că tot timpul va da roade. Fiecare are un drum de parcurs şi, cum spun de fiecare dată, disciplina, seriozitatea şi profesionalismul sunt elemente care te pot ajuta să ajungi unde îţi doreşti. Dar succesul din trecut nu este o garanţie pentru viitor. O condiţie foarte importantă să ai succes este să cunoşti businessul, dar, în acelaşi timp, îţi trebuie şi o echipă foarte bună. Să nu uităm totuşi că numai eşecul este individual, realizările sunt ale echipei”, mai spune ea.

Ciurel este convinsă că este  esenţial să ştii care îţi sunt priorităţile, iar, pentru ea, familia este o prioritate.” Valorile sunt perene doar în familie şi tot acesta este şi locul unde întotdeauna îţi găseşti liniştea și alinarea. Cred că un element foarte important care m-a ajutat să am acest echilibru între viața personală și cea profesională a fost disciplina. Toate funcţiile pe care le-am ocupat de-a lungul timpului m-au obligat la multe călătorii în ţară şi în afara ţării, însă familia mi-a fost tot timpul aproape, iar, când am părăsit ţara pentru o perioadă mai lungă, a mers împreună cu mine. Fără familie nu poţi face nimic şi, probabil, există momente în care trebuie să alegi. Până acum, nu am fost nevoită să aleg, dar, dacă aş fi fost nevoită să aleg, cu siguranţă familia ar fi fost opţiunea mea”, mai spune Ciurel.

O nereuşită te pregăteşte pentru succes!

Tot în familie, crede CEO-ul că sunt şi cele mai importante modele. “Pentru mine, tatăl meu a fost un astfel de model şi de multe ori când sunt într-o situaţie dificilă mă întreb ce ar face el dacă ar fi în locul meu. Desigur, de-a lungul carierei mele am lucrat cu mai multe persoane care m-au influenţat pozitiv şi de la care am învăţat multe lucruri care m-au ajutat în business-ul în care activez şi aş putea să-l amintesc pe profesorul meu care mi-a fost îndrumător la doctorat, dar şi un fost şef”.

Ciurel crede că cel mai important în viaţă este să fii disciplinat, responsabil şi neşantajabil! Asta îi învaţă şi pe băieţii ei! Ţine întodeauna seama de vorbele preţioase ale lui Mahatma Gandhi care spunea că omul este suma acţiunilor sale, a ceea ce a făcut, a ceea ce poate face, nimic altceva. Îi sfătuieşte pe cei aflaţi la început de drum să fie serioşi, responsabili, să îşi facă treaba aşa cum trebuie, să fie cinstiţi, corecţi şi să ajute cât pot de mult pe cei din jurul său. Şi spune că oricare dintre noi are parte de cel puţin un eşec în carieră. “Depinde ce definiţie dăm eşecului. O nereuşită te întăreşte, te învaţă cum să reuşeşti altă dată, cum să te pregăteşti să reuşeşti”, conchide CEO-ul.

 

cariereonline.ro - 2012

 

INTERVIU ASIGURARI Violeta Ciurel, presedinte & CEO AXA Life Insurance

 

Am inteles ca va propuneti sa ajungeti in urmatorii doi ani la o retea de 100 de locatii, iar acum sunteti la aproximativ 15 locatii..

Violeta Ciurel: In momentul de fata in total avem 42 de sedii care includ si agentiile vechi ale companiei, iar din cele noi pana la sfarsitul anului vom avea 25. In cele doua luni si jumatate pana la sfarsitul anului vom ajunge pe structura noua de model de business la 25, urmand ca in urmatorii doi ani sa ajungem la cele 100 in structura si modelul nou de business.

 

Aveti un target legat si de 2012? Cate locatii vor fi deschise anul viitor?

Violeta Ciurel: Da. Vom mai deschide inca 30 – 35 de locatii, iar diferenta in 2013 pana la 100 de unitati.

 

Cand spuneti ca este vorba de agentii pe model nou asta inseamna ca mai aveti si agentii operate pe sistemul vechi?

Violeta Ciurel: Model nou inseamna model nou de business, nu este vorba doar de modul in care arata locatia. Caracteristicile inovatoare ale acestui model nou in piata romaneasca sunt urmatoarele: in primul rand, am deviat de la modelul standard de agentii si de structura de vanzari care s-a practicat in piata deoarece se observa si in Romania si in Europa Centrala si de Est ca modelul clasic cu mai multe nivele de management este tot mai dificil de coordonat in conditiile in care pietele din aceste zone au evoluat destul de rapid. Agentia clasica este pe model de “back-office”, adica agentii isi desfasoara activitatea de administrare a portofoliului, telefoane la clienti si prospecti, training. Noi am optat pentru un model in care agentiile sunt mai mici, cu pana la 20 de consultanti si am eliminat un nivel de management. Agentiile sunt conduse de office manageri (directori de agentii mai mici) si sunt mult mai flexibile. Conceputul nostru este “front office”, clientul este binevenit in agentie, exista un spatiu bine delimitat destinat clientului – asa zisul “client corner”, in care pot fi purtate discutiile cu consultantii de asigurari. De aceea, un alt element distinctiv al modelului este legat de pozitionarea , si anume stradal, contribuind in mod semnificativ la impunerea brand-ului AXA pe piata romaneasca.

Consultantii din cadrul agentiei au diverse roluri si sunt parte din echipe mai mici de patru – cinci – sase persoane, in care fiecare are un rol aparte, sistemul de remunerare stimuleaza munca in echipa in asa fel incat interesul fiecarui membru al acesteia este sa-i ajute pe ceilalti, astfel incat la nivel de echipa sa obtina performanta; obiectivele de vanzari sunt diferite in functie de rol si la nivel de echipa. Sigur ca se doreste ca toti consultantii indiferent de rol, sa fie cat mai productivi din punct de vedere al numarului de polite vandute si al primei brute anualizate pe contract. In cadrul acestui model, office managerul are mai mult timp sa aloce fiecarei echipe si persoane din cadrul echipei. El presupune mai multa flexibilitate si in perspectiva, in ideea in care vom diversifica gama de produse si cu alte produse financiare decat cele strict de asigurari de viata si de sanatate pe care le oferim acum. Dorim sa creem specialisti in anumite tipuri de produse si care sa ajute pe ceilalti colegi in oferta, in discutiile cu clientii. Sistemul de remunerare se pliaza pe acest model de business, diferit fata de modelul clasic de remunerare din agentiile mari de care vorbeam anterior.

Asadar, acest model este avangardist pentru piata romaneasca, ne asumam riscurile care vin cu orice inovatie si idée noua, dar suntem absolut convinsi ca va functiona.

 

Ca o paranteza la ce spuneati, modelul deja functioneaza? Daca e sa ne uitam la harta operatiunilor AXA in regiune, in Ungaria, in alte piete, deja functioneaza?

Violeta Ciurel: Nu. Noi suntem primii care introducem in regiune acest model care a fost testat pana acum numai pe pietele mature. Suntem chiar pionieri in zona Europei Centrale si de Est in AXA.

 

Putem sa insistam un pic pe aceste diferente? Cum sunt platiti in sistemul clasic si cum sunt platiti in sistemul nou?

Violeta Ciurel: Nu stiu daca este relevant. Ca structura v-am spus in sistemul nostru se pune accent pe munca in echipa si pe obiective de vanzari la nivel de echipa fata de modelul standard in care se pune accent preponderent pe performanta individuala.

 

Diferenta este ca se incaseaza bonusuri la nivel de echipa…

Violeta Ciurel: In vanzari, intotdeauna exista bonusuri in cadrul sistemului de remunerare care se bazeaza pe nivelurile de performanta. Avem si in cadrul echipelor mai mici un sistem de bonusare, care tine seama de performanta echipei pentru rolurile ce depasesc nivelul de consultant simplu, respectiv pentru specialisti, profesionisti si mentori (acestea sunt rolurile la nivel de echipa). Foarte importanta este posibilitatea de a avansa in cariera de vanzari – in acest model cariera care are mult mai multe conotatii calitative in timp ce in varianta standard performanta este mai mult legata strict de vanzari. In acelasi timp, as vrea sa spun ca fiecare dintre cele doua sisteme poate functiona foarte bine daca este coordonat foarte bine; nu vreau sa se inteleaga ca alegerea noastra sau afirmatiile mele ar detrona modelul clasic. Dimpotriva, ambele pot aduce performante la fel de bune business-urilor individuale!

 

Cand spuneti de performante individuale, exista niste tinte minime de vanzari…

Violeta Ciurel: Da, sigur, intotdeauna exista, altfel cum ne-am putea numi o companie comerciala?!

 

Cat va asteptati sa ajunga programul de investitii pentru a ajunge la 100 de locatii?

Violeta Ciurel: Nu va pot da cifre, desigur ca avem un buget, dar se va investi cat va fi necesar. Deschiderea unei asemenea locatii prespune investitii semnificative. Preturile difera; unele au necesitat reparatii mai mari si de aceea incercam sa gasim spatii care nu necesita modificari deosebite, deci costurile amenajarii sa fie mai reduse.

 

Sunt excluse orice fel de achizitii ale AXA pe piata de asigurari?

Violeta Ciurel: Nu, nu sunt excluse. Dar nu exista nimic cert, nimic pe masa. Vad ca in piata se vehiculeaza tot felul de zvonuri privind achizitii noi in Romania; ar fi foarte interesant sa port o discutie cu persoanele respective. Mi se par afirmatii iresponsabile si lipsite de temei. AXA este interesata sa achizitioneze in continuare daca este ceva interesant si pe segmentul de viata si pe segmentul de non life, deoarece in perspectiva doreste sa fie un jucator mare pe piata romaneasca pe toate componentele de business, de asigurari si poate in perspectiva si altele. Dar nu exista un deadline si toti cei care sunt in business stiu ca o astfel de decizie se ia dupa multe criterii.

 

Totusi, ati vorbit de un deadline, pe asigurari de viata, de atingerea unei pozitii pe termen mediu…

Violeta Ciurel: Este vorba numai despre ce putem face prin cresterea business-ului acestei companii prin crestere si dezvoltare organica.

 

Ce rezultate are AXA Life Insurance?

Violeta Ciurel: Pana in prezent, pe noua luni suntem cu realizarile la nivelul planului. A fost un an greu din mai multe puncte de vedere. In primul rand, am facut o restructurare masiva a companiei, reorganizare, revizuirea tuturor produselor, lansare de produse noi, extinderea retelei de vanzari, canale de distributie, revizuirea operationala, implementare a unor noi procese si proceduri si evident, integrarea in structurile si standardele companiei mama. A fost un proces foarte laborios, nu foarte usor, dar pe care l-am cam terminat si, zic eu, cu succes. In acelasi timp, am restructurat toata forta de vanzari, am pornit la construirea unei noi forte de vanzari pe criteriile pe care le-am dorit: profesionalism investitie in oameni, training, retea, brand, produse, model de business.

 

Cat timp a luat acest proces?

Violeta Ciurel: Am inceput anul trecut in septembrie cand compania preluata a devenit AXA. Lansarea in vanzare a produsului nou a fost facuta in luna mai odata cu campania de branding; suntem in faza finala a restructurarii , dar in spatele acesteia am pornit un program sustinut de training pentru colegii din back –office si din vanzari, am pornit si avem in derulare multe proiecte interdepartamentale care sustin cresterea businessului.

 

Achizitia Omniasig Life si procesul de restructurare post achizitie. Din punct de vedere al costurilor sunt comparabile cele doua?

Violeta Ciurel: Restructurarea n-a fost costisitoare sub aspect financiar, dar a necesitat foarte multa energie a tuturor colegilor, timp, dedicare si rabdare!...

 

Dar campania de promovare nu a fost si ea parte a unui proces de repozitionare in piata, de rebranding chiar pana la un anumit nivel?

Violeta Ciurel: Nu este vorba de rebranding, ci doar de branding. Am pornit cu totul nou, nu cred ca mai are rost sa discutam de ce a fost, ci de ce este si ce dorim da fie. Vechiul nume al companiei a disparut odata cu vanzarea ei, nu a fost inlocuit cu nimic, asa incat acum am creat compania AXA Asigurari.

 

Totusi, este un brownfield…

Violeta Ciurel: Nu, este un greenfield prin tot ce avem de coordonat si de dezvoltat este model de greenfield, deci de start up. Compania cumparata a fost mica, pentru a o creste sunt necesare investitii si pornind de la un nivel redus al activitatii, o tratam ca pe un greenfield.

 

De ce a fost nevoie ca AXA sa cumpere o companie mica atunci cand a intrat pe piata?

Violeta Ciurel: Intrarea AXA pe piata prin achizitie si integrare face parte din politica AXA care prefera a acest model celui de a porni o companie de la zero.

 

Cand cumperi ceva existent si dezvolti pe structura aceea un business, acesta nu este un brownfield?

Violeta Ciurel: Nu. Sunt necesare investitii mari in continuare si in anii viitori, sume mari pentru a sustine dezvoltarea si cresterea. De aceea, cred ca este mai degraba un greenfield.

 

Cat a investit AXA pana acum de cand a intra pe piata, cu tot cu achizitia Omniasig Life?

Violeta Ciurel: Investitia AXA pana in prezent in Romania a depasit 20 milioane. euro.

 

Cine face parte din top managementul AXA Life Insurance?

Violeta Ciurel: Board-ul companiei este format din Violeta Ciurel, Presedinte Managing board si CEO, David dos Reis – Vice-Presedinte Managing board si CFO, respectiv Dan Buta – Membru Managing Board si Director Distributie.

 

AXA Life Insurance este o companie care inregistreaza profit?

Violeta Ciurel: Nu, deocamdata este pe pierdere financiara pentru simplul motiv pe care l-am mentionat anterior, respectiv investitia foarte mare, care va continua si in anii urmatori.

 

Cand estimati ca AXA va trece pe profit in Romania?

Violeta Ciurel: In mod normal, un greenfield la nivel mediu in asigurari de viata devine profitabil in aproximativ sapte ani. Si in cazul companiei noastre, avand in vedere investitiile si puterea de crestere a companiei, ne vom incadra in trendul industriei de profil.

 

In ultimii ani, chiar dinainte de criza, de industria asigurarilor s-a lipit eticheta de industrie pe pierderi. De ce credeti ca s-a intamplat lucrul asta?

Violeta Ciurel: Ceea ce spuneati de pierderi in industrie, in general, s-a datorat asigurarilor generale, nu asigurarilor de viata. Pentru ca este o competitie nesanatoasa in piata romaneasca, in care se merge pe concurenta prin pret. Sunt companii care vin cu preturi foarte scazute, care nici nu reusesc sa acopere pretul riscului si din cauza asta sunt generate pierderi in piata pentru ca este o competitie nesanatoasa si care nu poate fi considerata sustenabila. Eu nu inteleg si credeti-ma ca stiu businessul asta: eu nu inteleg cum este posibil sa te uiti numai dupa cota de piata fara sa te uiti la profitabilitatea companiei. Eu nu inteleg. Ma depaseste acest aspect.

Cota de piata poti sa obtii usor pierzand bani foarte multi ceea ce se intampla in piata. Dar normal ar fi sa obtii cota de piata ca o consecinta a unui business serios facut. Din pacate in piata romaneasca din nu stiu ce motive, lucrurile acestea nu se intampla intr-un mod logic.

 

Ce sugestii concrete aveti pentru noul sef de la CSA (Comisia de Supraveghere a Asigurarilor)?

Violeta Ciurel: As avea cateva sugestii punctuale de facut :

 

·         adoptarea unui set de masuri adecvate care sa asigure o dezvoltare sustenabila a intregului sector al asigurarilor, dezvoltare reflectata in cresterea gradului de penetrare a asigurarilor si a primelor de asigurare ce revin pe locuitor;

·         Cresterea reputatiei industriei in piata, nu numai prin actiunui de comunicare intense, dar si prin adoptarea unor masuri reale care sa creasca nivelul standardelor in piata, standarde care sa fie respectat de fiecare operator din piata;

·         Accentuarea gradului de strictete in aplicarea reglementarilor in vigoare in vederea crearii unei discipline in piata, a unui mediu concurential sanatos, precum si a unor practici de concurenta loiala;

·         Pregatirea pietei pentru implementarea Solvency II si crearea noilor reglementari de supraveghere si control a pietei, imbunatatirea reglementarilor privind politicile legate de protectia si educarea consumatorilor;

·         Cresterea nivelului de profesionalism a tuturor operatorilor din piata asigurarilor, inclusiv a intermediarilor din aceasta industrie;

·         Dezvoltarea cooperarii cu celelalte organisme de supraveghere ale pietei financiare din Romania, precum si cu cele din Europa, in mod deosebit cu EIOPA (European Insurance and Occupational Pensions Authority); cresterea colaborarii cu operatorii care actioneaza pe piata de asigurari din Romania.

 

 

Ce trebuie facut pentru ca piata de asigurari sa recupereze decalajul fata de regiune?

Violeta Ciurel: Recuperarea decalajului fata de regiune trebuie privit ca un obiectiv pe termen lung, cu atat mai mult cu cat atingerea acestuia nu este datorata exclusiv initiativelor si suportului CSA. Nivelul de trai al populatiei si gradul de crestere economica, alaturi de cresterea nivelului educatiei financiare sunt factori care vor determina si in viitor ritmul in care acest decalaj ar putea fi recuperat. Deductibilitatea fiscala a primelor platite pentru politele de asigurare de viata, acordarea de facilitati fiscale reale care sa stimuleze asigurarile de viata - asa cum ofera majoritatea tarilor dezvoltate din regiune - ar duce desigur la o crestere mult mai rapida a acestui sector, economia tarii beneficiind in acelasi timp de investitii suplimentare, estimate la peste 900 mil. euro pana in 2015.

 

Ce ar trebui sa faca CSA mai concret in zona aceasta?

Violeta Ciurel: Cred ca raspunsul la intrebarea anterioara acopera si raspunsul la aceasta. Cel mai potrivit ar fi sa se aloce timp pentru evaluarea fiecarei companii si a modului de operare in piata, la asigurarea nivelului de solvabilitate, la modul in care se stabilesc preturile produselor pe care le ofera, la sistemele informatice si operationale nu in ultimul rand la daune si plata lor, respectarea legalitatii sub toate aspectele si la relatiile cu clientii. Organismul de supraveghere din orice tara are doua roluri principale: de a proteja clientii si de a asigura stabilitatea financiara in domeniul respectiv.

Ar trebui sustinuta dezvoltarea sectorului de asigurari si prin diverse actiuni de lobby la ministerul finantelor pentru stimulente fiscale, in special pentru asigurarile de viata si cele cu componenta de economisire pentru pensii, pentru cele de sanatate.

Ridicarea nivelului profesional in piata este foarte importanta. Deja s-a facut un pas mare prin implementarea normelor privind certificarea profesionala a intermediarilor din asigurari. Noua ne este mai greu in recrutarea agentilor, dar in esenta este o masura foarte buna. Promovarea unor programe de educatie financiara la nivelul pietei este de asemenea foarte importanta in actualul context. Ce as considera esential ar fi o comunicare continua cu piata asigurarilor, cu companiile de asigurari. Nu pot sa spun ca nu a fost in trecut, dar sigur ca este un element foarte important de progres – comunicare deschisa, transparenta, permanenta.

 

Ce propunere concreta aveti pentru Ministerul de finante cand vorbiti de stimulente fiscale?

Violeta Ciurel: De exemplu, sa existe o suma echivalenta cu un salariu mediu pe economie sau doua salarii care sa fie deductibile din veniturile anuale daca se plateste pentru o asigurare de viata sau asigurare de viata cu componenta de economisire pentru pensie. O suma mai mare pentru asigurarile de sanatate. Acest demers ar ajuta statul pe termen lung, dar si populatia. Consider ca este esential, daca ne uitam ce se intampla si cu sistemul de pensii de stat si cu cel de sanatate.

 

Exista aceasta deductibilitate in alte tari?

Violeta Ciurel: Da, in majoritatea tarilor europene exista, dar forma deductibilitatii, nivelul si modul de taxare sunt diferite. Spre exemplu, in Olanda sau Marea Britanie deductibilitatea are diverse paliere cand sunt platite de angajator si cand sunt platite de individ. In Romania, la asigurarile de santate deductibilitatea anuala de 250 de euro daca este platita de angajator si de 400 de euro pentru pensiile pilonul III (pensiile private facultative – n.r.) sunt pasi importanti, dar nivelurile ar trebui revizuite, in sensul cresterii lor, pentru ca ar stimula dezvoltarea sectorului; asigurarile trebuie privite intr-un context mai larg nu doar prin activitatea de preluare de risc de catre asigurator, dar si prin prisma faptului ca banii care se incaseaza din primele de asigurare sunt investiti in proiecte pe termen lung, infrastructura s.a.m.d., creind un efect agregat asupra economiei. Sectorul asigurarilor este reprezinta o componenta foarte importanta a dezvoltarii economice oricarei tari respective. Puterea economica si politica a unei tari sta foarte mult in sectorul bancar, asigurari si pensii, deci in sistemul financiar.

Romania este o piata subasigurata profund, existand oportunitati si posibilitati de crestere, dar cresterea este in mare masura conditionata si de sprijinul statului.

 

Cum sta Romania fata de alte tari din regiune si din Europa la cei mai importanti parametri ai pietei de asigurari de viata?

Violeta Ciurel: Se folosesc anumiti indicatori care reflecta importanta asigurarilor in economie si, mai ales, nivelul de dezvoltare al acestui sector, si anume: gradul de penetrare a asigurarilor, densitatea asigurarilor, investitiile in economie, forta de munca in asigurari. Astfel, penetrarea asigurarilor (exprimata ca raport intre primele subscrise si Produsul Intern Brut) este de circa 1,8%, mentinandu-se la un nivel apropiat de cel inregistrat in ultimii trei ani anteriori. In tarile Uniunii Europene, media se situeaza in jurul a 7%, respectiv 8% pentru tarile Europei de Vest. Privind tarile din Europa Centrala si de Est, media este de 2,8% ceea ce arata ca Romania este inca in urma, este o piata subasigurata, dar cu reale oportunitati de dezvoltare in continuare. In Romania, pe cele doua clase mari de asigurari, gradul de penetrare pentru asigurari non – viata a fost de 1,47%, respectiv de 0,33% pentru asigurarile de viata.

Densitatea asigurarilor, adica volumul primelor brute subscrise raportate la numarul populatiei, a fost de 413,3 lei per locuitor, ceea ce inseamna circa 100 de euro per locuitor comparativ cu media tarilor Uniunii Europene, de circa 1.350 euro per locuitor, respectiv 2.110 euro in tarile Europei de Vest si 204 euro in tarile Europei Centrale si de Est. Aceste date trebuie privite in contextul veniturilor medii ale populatiei Romaniei, deoarece nivelul si structura veniturilor si a cheltuielilor in UE si in Romania sunt foarte diferite. Se observa diferentele foarte mari intre tara noastra si UE si sub aspectul ponderii celor doua clase de asigurari in total prime incasate. Daca in UE, asigurarile de viata reprezinta circa 60% din totalul primelor de asigurare in Romania ele reprezinta sub 20%. Motivele sunt legate in mare masura de lipsa sau insuficienta stimulentelor fiscale, lipsa de resurse financiare de intelegere a nevoii de asigurare si a traditiei privind asigurarile de viata la care se adauga motivele specific legate de impactul crizei economice in Romania, si anume, reducerea creditarii, scaderea nivelurilor veniturilor si incertitudinea privind siguranta financiara, cresterea somajului, pierderi provenite din asigurarile cu componenta investitionala si chiar reducerea increderii in produsele de asigurare de viata. Din calcule si datele statistice rezulta ca, in medie, in Romania, sub 3% din veniturile nete personale sunt cheltuite pentru asigurari, in timp ce in tarile din vestul Uniunii Europene aceasta cota depaseste in medie 7%.

 

Dintr-o fotografie, cum arata piata din punct de vedere al problemelor, al potentialului de crestere acum cand conduceti AXA si cum arata cand conduceati ING Asigurari de Viata?

Violeta Ciurel: Cand am inceput in ING, in 1997, nu exista practic piata de asigurari de viata. Singura companie care practica asigurari de viata era Asirom, dar intr-o forma diferita de ceea ce avea sa urmeze. Practic, ING a fost prima companie care a pornit-o pe un teren aproape virgin. Era tot perioada de criza ca si acum, criza in Romania, nu era una europeana sau globala, pentru ca erau restructurari de companii, se inchideau companiile de stat neprofitabile, multa lume ramanea fara serviciu, inflatia era foarte mare, ceea ce crea probleme nu numai pentru bugetele de familie, dar si pentru asigurarile de viata prin faptul ca suma primelor era supusa devalorizarii la scurt timp odata cu cresterea ratei inflatiei. ING a fost prima companie cu care am putut sa cream standarde in piata privind produse noi, necunoscute in piata romaneasca, privind calitatea, privind consultanta financiara, am creat noi profesii – cea de consultant de asigurari,   am inceput un proces amplu de educare a pietei si am creat o cultura a asigurarilor de viata. Sigur, a fost un proces dificil, dar solid, si ale carui rezultate sunt vizibile si profunde.

Tot subasigurata cronic era piata si atunci, dominata de asigurarile generale, mai exact cele auto si de raspundere civila; asigurarile de viata erau un concept total nou in Romania, a fost o perioada foarte frumoasa, de constructie a unei companii si de incepere a constructiei unei piete, probabil cea mai frumoasa perioada pe care poti sa o traiesti intr-un business. Sa incepi ceva nou intr-o piata inexistenta intr-un mod foarte temeinic si profesional este senzational; de aceea rezultatele si evolutia ING au aratat ca lucrurile au fost bine facute inca de la bun inceput.

Acum, dupa 14 ani, ce diferente sunt? Piata este tot subasigurata ca o asemanare, target marketul pentru asigurari de viata nu a crescut foarte mult si, practice, toate companiile care activeaza in acest domeniu cauta clienti intr-un segment relativ redus comparativ cu populatia intregii tari.

Pentru ca este un segment destul de limitat intr-o piata considerata mare de peste 21 de milioane de locuitori, concurenta este foarte mare. Atunci nu exista o concurenta, acum exista si inca una foarte mare. Educatia, nivelul de intelegere al conceptului a evoluat in piata ceea ce este un aspect foarte bun.

Din pacate, unul dintre lucrurile care ma intristeaza este faptul ca in piata exista un nivel discutabil privind etica de business.

Un lucru bun este ca s-a diversificat oferta de produse, s-au extins retelele de distributie, in continuare ramane predominant canalul de distributie prin agenti, consultanti de asigurare. Brokerii pentru retail nu reprezinta prea mult din piata. In schimb, capata dezvoltare si a avut o evolutie frumoasa bancassurance-ul, respectiv – distributia prin banci, care a fost foarte mult determinata de dezvoltarea creditului.

Exista in continuare loc in piata pentru oricate companii, dar depinde foarte mult si de ce se intampla la nivel economic. In momentul de fata, criza mai mult are un impact psihologic pentru ca noi comparativ cu alte tari stam mult mai bine la toti indicatorii macroeconomici, inclusiv la crestere economica, rata somajului, inflatie.

Oamenii se gandesc mult mai mult inainte de a-si asuma obligatii financiare pe termen lung.

Un efect pozitiv al crizei este faptul ca oamenii au inceput sa isi dramuiasca altfel veniturile si sa nu se mai extinda in imprumuturi foarte mari, nelimitate chiar, numai de dragul consumului. In vest, poate nu in toate tarile, dar mai ales in tarile nordice, oamenii care isi primesc salariul stiu cat trebuie sa puna deoparte si ce ramane se gandesc sa cheltuiasca. In Romania este invers, vedem ce cheltuim si daca mai ramane ceva din salariu punem deoparte. Cred ca ar fi bine ca si la noi mentalitatea sa se mai schimbe in aceasta directie.

 

Criza are per ansamblu un efect pozitiv sau negativ asupra pietei asigurarilor de viata?

Violeta Ciurel: Cum spuneam, cred ca este mai mult psihologic decat realitate. Toate stirile despre ce se intampla in Europa, in lume cu principalele valute, in special cu euro, oamenii sunt intr-o faza de asteptare, este o atitudine generala, nu numai in Romania.

Privind piata romaneasca a asigurarilor, se vede ca a inceput o perioada de achizitii si fuziuni. Piata va mai creste, dar cresterea va fi foarte scazuta, mai mult pe asigurari de viata – probabil in jurul a 3%, iar pe segmentul asigurarilor generale estimez in cel mai bun caz o stagnare.

Un lucru important pe care vreau sa il mentionez este faptul ca la asigurarile de viata, cresterea primelor nu este neaparat un indiciu al cresterii pietei. Primele vin din vanzarile noi si din portofoliul existent; dupa o scadere dramatica in 2009 si chiar si in 2010, determinate de rezilieri de contracte din cauza veniturilor reduse ale clientilor sau reorientarii prioritatilor financiare, din cauza performantei fondurilor unit linked, unde riscul de investitie este al clientului, sigur ca ne asteptam ca piata sa inceapa sa creasca. Asadar, consider ca ar fi corect sa spunem ca nu este chiar o crestere reala, ci mai degraba este o revenire. Evident, depinde si cu ce an comparam. La asigurarile de viata nu exista date statistice si nu se publica informatii pentru a putea vedea cat a crescut in termeni de new business (polite noi – n.r.) pentru ca daca primele incasate provin din primele din trecut inseamna ca nu este neaparat o crestere, ci este o mentinere din politele anterioare, cu ajustari la inflatie, cu cresteri la performantele fondurilor unit linked, asadar, nu este neaparat o crestere reala.

 

In afara de achizitii, la ce alte miscari sau trenduri va asteptati sa vedeti in continuare pe piata asigurarilor? Credeti ca piata este transata la varf in acest moment intre cele trei grupuri straine – Groupama, VIG si Allianz?

Violeta Ciurel: Piata este destul de clar impartita in momentul de fata. Cred ca mai degraba unii jucatori mici vor mai disparea, fie vor deveni insolvabili, fie vor fi preluati sau vor fuziona. Pe segmentul asigurarilor de viata, piata este destul de clar impartita pana la acest moment, dar sunt posibile si aici unele modificari de pozitii, de cote de piata. Si noi ne dorim sa crestem cat se poate de mult.

 

Ce masuri ar trebui sa ia statul pentru a creste nivelul investitiilor straine directe in economie? Sau daca sunt lucruri care se intampla indiferent de ce ar face statul? Ce probleme de mediu de business ar trebui sa rezolve statul?

Violeta Ciurel: Stabilitatea legislatiei este foarte importanta pentru atragerea de investitori straini, aceasta fiind una dintre conditiile esentiale in decizia de investire. Guvernul trebuie sa creeze un mediu in care investitorii sa aiba incredere, iar aceasta vine din stabilitate! Programe solide la nivel economic, de dezvoltare, de incurajare a investitiilor straine, in special pe partea de fiscalitate si licentiere, de autorizatii, stimularea pentru angajarea fortei de munca.

 

Pe ce trebuie sa se concentreze statul pentru a avea crestere economica?

Violeta Ciurel: Dezvoltarea infrastructurii este o conditie foarte importanta pentru orice domeniu. Este greu de inteles cum dupa 20 de ani nu avem autostrazi.

Si cred ca trebuie sa fie aceeasi unitate de masura pentru toata lumea in tara asta, sa nu exista exceptii, sa nu existe motive de a nu se a aplica, sa fie o democratie reala. Democratia inseamna in primul rand disciplina, nu inseamna haos; inseamna respectarea legii si aplicarea ei in acelasi fel, nediferentiat si nediscriminatoriu, la fel pentru toti!

antena3 - 2011

 

Violeta Ciurel: Karate m-a invatat disciplina si echilibrul

 

De cele mai multe ori, viata unei feme iCEO este presarata de compromisuri. Efortul pe care-l presupune cladirea unei cariere stralucite si a unei vieti personale complete este sortit esecului pentru multe dintre doamnele din business.

 

Nu este insa cazul Violetei Ciurel, cea mai puternica femeie din industria romaneasca a asigurarilor. Fara falsa modestie, aceasta vorbeste despre modul in care a reusit sa creasca doi copii minunati, sa castige centura maro la karate si sa calatoreasca in toata lumea.

- Ca om de asigurari, probabil ca va doriti clienti care sa nu-si pericliteze sanatatea sau chiar viata practicand sporturi extreme. Dumneavoastra va aventurati in astfel de activitati?

Violeta Ciurel:  Eu nu. Insa am doi baieti, in varsta de 17 si 20 de ani, iar cel mare este un mare pasionat al downhill biking-ului. Acest lucru ma tine in permanenta cu sufletul la gura.

Din fericire, cel mica se limiteaza la fotbal.

- Dumneavoastra spre ce fel de sporturi i-ati indreptat?

Violeta Ciurel:  I-am lasat sa-si gaseasca singuri pasiunile, asa cum am facut-o si eu la varsta lor. In ultimul an de studentie, m-am apucat de karate, activitate pe care am practicat-o intens timp de sase ani. Am reusit sa ajung la centura maro. Intre timp, mi-am schimbat prioritatile si stilul de viata.

- Cu ce v-a ajutat karate?

Violeta Ciurel:  M-a schimbat foarte mult. Acest sport, intr-adevar, te disciplineaza, iti creste increderea de sine, spiritul de dreptate. Ati putea crede ca te face mai agresiv, dar eu cred ca, din contra, devii mai echilibrat.

- Acum in ce mod va satisfaceti nevoia de miscare?

Violeta Ciurel:  Ma duc de fiecare data cand am timp liber la sala de fitness. In rest, sunt o mare iubitoare de schi. De fapt, este un sport de familie, copiii mei fiind exceptionali la acest capitol, asa ca aceasta activitate este un punct fix in fiecare an. Ultimele dati am fost in Elvetia, Franta si Austria. Anul acesta nu stiu exact unde vom ajunge.

Insa pot spune ca fiecare zi de lucru ma solicita si din punct fizic.

- Cum arata o astfel de zi de lucru?

Violeta Ciurel:  Fiecare este diferita si deosebita in felul ei, insa ce au in comun este miscarea. Programul meu incepe la 8,30 dimineata si se termina, cateodata, la ora 22,00. Fac drumuri foarte multe in reteaua de distributie, am nenumarate sedinte de management, intalniri cu brokerii si partenerii de afaceri. Cand am ocazia, particip la conferinte. Si am foarte des astfel de ocazii.

- Stim ca aveti si un background de profesor. Mai aveti timp pentru aceasta meserie?

Violeta Ciurel:  Mi-am reluat de curand activitatea de predare, fiind profesor la Academia de Studii Economice. Este un lucru care imi ofera foarte multe satisfactii, cu toate ca, intr-adevar, timpul este foarte scurt. De fapt, tot ce tine de pedagogie si training imi este drag si incerc sa am astfel de activitati si pe pita de asigurari.

- Ati fost de la inceput o femeie de cariera. Cum ati reusit sa cresteti doi copii si cat timp reusiti sa petreceti alaturi de familie?

Violeta Ciurel:  Nu este usor sa am o viata personala, insa norocul meu este ca am o familie buna. As vrea in permanenta sa le pot oferi mai mult timp din programul meu, insa imi iau foarte in serios munca, asa cum am facut intotdeauna. Din fericire, in familia mea exista multa intelegere si intelepciune.

- Cum arata un weekend normal din viata familiei dumneavoastra?

Violeta Ciurel:  Cand am un weekend liber, incerc sa petrec cat mai mult timp cu fiul cel mic, fratele sau mai mare invatand in strainatate. Si cu sotul, bineinteles. In plus, imi vizitez mama, merg la biserica si la cimitir. Sunt o femeie absolut normala, asa ca am activitati ca oricare alta dintre noi: fac ordine prin casa, merg la cumparaturi. Daca imi mai ramane timp, mi-l umplu citind si mergand la sala.

- Oricine va cunoaste realizeaza ca sunteti o iubitoare de stil si rafinament. Cat de important este fashion-ul pentru dumneavoastra?

Violeta Ciurel:  Imi place foarte mult moda si imi pare rau ca nu mai am timp sa colind magazinele, sa merg la croitoreaza sau la parada modei. Insa, chiar daca sunt o iubitoare de moda, nu am branduri sau magazine preferate si nu ma intereseaza sa dau bani multi pe haine. Important este sa-mi placa, nu numele scris pe eticheta.

- De unde va cumparati hainele?

Violeta Ciurel:  In mare parte din strainatate. De cate ori ajung in Franta, Olanda sau SUA, dau o raita prin magazine.

- Aveti o pasiune pentru un anumit obiect de vestimentatie din garderoba dumneavoastra?

Violeta Ciurel:  Am o pasiune pentru cercei si pot spune ca am o colectie destul de mare. Insa nu mi-i cumpar singura, ci ii primesc cadou, mai ales din partea familiei.

- Ce parere aveti despre modul in care se imbraca oamenii de afacere din Romania?

Violeta Ciurel:  Nu vreau sa comentez prea mult, insa mai avem de lucrat la stil.

- Legat de stil, este binecunoscut faptul ca romanii aleg nu doar haine care ies in evidenta, ci si masini impozante. Ce fel de masina conduceti?

Violeta Ciurel:  Nu am un interes special pentru acest domeniu. Conduc un Audi A6, masina de firma. Eu nu am vrut niciodata sa ma deosebesc de restul lumii prin hainele sau masinile pe care le conduc. Am considerat ca motorul meu sunt motivatiile interioare.

- Care sunt cele mai mari pasiuni ale Violetei Ciurel? In afara de familie, bineinteles?

Violeta Ciurel:  Imi place foarte mult muzica buna. Ascult muzica clasica, insa preferatul meu este Phil Collins. Printre favoriti se mai numara: Freddie Mercury, Bob Dylan si Joe Cocker. Insa cea mai mare pasiune a vietii mele sunt calatoriile.

- Ce locuri v-au placut in mod special?

Violeta Ciurel:  M-am simtit cel mai bine in Japonia, Coreea, India, Thailanda si China. Imi place de fiecare daca cand ajung in SUA si planuiesc sa vizitez si America Latina, in special Peru si Brazilia.

 

business24 - 2011

 

Violeta Ciurel, AXA: Riscul politic este una dintre cele mai mari probleme la reforma sănătăţii

 

Riscul politic, partea operaţională şi de funcţionare în colectarea banilor pentru asigurări şi riscul de fraudă în sistemul medical sunt o parte dintre riscurile identificate de asigurători în aplicarea reformei în sănătate.

"Riscul politic este riscul cel mai mare la deciziile care au un caracter social, pentru că întotdeauna politicienii vor face legile în favoarea alegătorilor, şi asta înseamnă că întrebarea este ce garanţii au companiile implicate că nu se vor schimba fundamental condiţiile peste cinci luni, şase, un an sau doi, care să modifice complet business- planul. Aceasta este una dintre cele mai mare probleme pe care le văd eu. A doua este partea operaţională şi de funcţionare în colectarea banilor pentru asigurări, dacă se va face pachetul de bază şi cu operatori privaţi, cu asigurători, iar în al treilea rând, un lucru extrem de important şi de riscant, este legat de frauda în sistemul medical. Gândiţi-vă că se vor încheia contracte cu medici de familii în toată ţara, spitale, cabinete. În România este o mare inflaţie de medicamente, de tratament, de zile de spitalizare care sunt supraevaluate faţă de nevoile reale ale pacienţilor'', a afirmat directorul general al AXA Asigurări, Violeta Ciurel.

Ea a explicat că numărul mediu de zile de spitalizare în România este în jur de cinci, în timp ce în Vest variază între o zi şi jumătate şi două zile şi jumătate. În aceste condiţii, asigurătorii vor fi obligaţi să deconteze acest număr de zile de spitalizare, a cărui necesitate nu poate fi verificată.

"Eu nu sunt convinsă că la noi românii au nevoie de atâtea zile de spitalizare pe cât stau ei în spital. Şi atunci, înseamnă că în calitate de asigurător, va trebui să facem decontări pe acest număr de zile reale care nu pot fi controlate, dacă pacienţii au avut nevoie sau au stat pentru că au vrut să mai stea şi au mai rămas peste nevoile reale. La medicii de familie, la ţară, se duce pacientul şi mai cere o reţetă, să îi mai dea şi altceva, să îi mai dea o reţetă în plus. Cum pot controla asiguratorii acest fenomen când medicul este suveran, iar asiguratorii vor trebui sa deconteze", a subliniat Violeta Ciurel.

Reprezentantul AXA Asigurări a precizat că sunt în joc foarte mulţi bani, fiind vorba despre o problemă sistemică.

''Pe de altă parte, ca urmare a acestui supra-tratament şi supra-spitalizare, calculele de prime efectuate de asigurător, pe baza statisticilor oficiale care includ aceste date supraestimate vor determina prime mai mari decât ar trebuie să fie, pentru că rezultă o populaţie cu o stare de sănătate mai gravă decât în realitate, care are nevoie de mai multe zile de spitalizare, de mai multe medicamente", a adăugat aceasta.

În opinia directorului AXA Asigurări, unii dintre factorii implicaţi în această reformă a sănătăţii nu înţeleg rolul asigurătorului.

''Ba chiar, la una dintre conferinţele la care am participat, a fost o discuţie cu reprezentanţi ai Colegiului Medicilor care au înţeles greşit rolul asigurătorului ca fiind o firmă la care se trimit facturile şi trebuie să plătească. Deci, nu se înţelege ideea că asigurătorul îşi va prelua un risc şi că asiguratorii nu sunt firme de facturare şi făcut plăţi'', a subliniat ea.

În context, Violeta Ciurel a atras atenţia că, dacă proiectul de lege ce vizează reforma în sănătate nu va fi interesant şi atractiv pentru pacienţi, pentru reţelele de spitale şi pentru asigurători, nu va putea fi numit 'reformă'.

''Dacă asigurătorii nu sunt luaţi în considerare la modul serios şi cu rolul temeinic pe care îl vor avea, nu va putea fi vorba de reformă. Va fi doar o refrişare a sistemului actual şi nu reformă reală'', a arătat specialistul în asigurări.

Potrivit acesteia, modificările care vor fi aduse în sistemul sănătăţii vor fi un business pentru asiguratori, care trebuie să fie profitabil la un moment dat, pentru că va fi nevoie de investiţii iniţiale, iar asigurătorii nu vor fi cei care vor finanţa spitalele, cu tot deficitul actual.

'Nu trebuie considerat că printr-o reformă se va trece la transferul deficitului de la sectorul de stat la privat, la asigurători în speţă, sau să avem de-a face cu privatizarea pierderilor. Asigurătorii sunt dispuşi să contribuie la acest dialog şi să explice care sunt, din punctul lor de vedere, criteriile legislative care fac acest business să fie interesant. Dacă nu este o perspectivă de business profitabil, firmele nu vor fi interesate'', a avertizat Violeta Ciurel.

Ea a explicat că este o mare diferenţă între reforma de pensii şi cea a sănătăţii, pentru că în prima situaţie se colectau bani, se investeau şi diferenţierea dintre fonduri consta în performanţa acestora pentru client, în timp ce în cazul asigurărilor de sănătate se va intra imediat în risc.

''Adică, în momentul în care ai luat pacientul, mâine începi deja să plăteşti pentru serviciile medicale. Deci, asigurătorul va trebui să aibă foarte mulţi bani pentru a putea face faţă acestor plăţi la început, deoarece ele ar putea apărea imediat. Şi, în momentul în care intri într-un business, trebuie să ai o perspectivă de durată, pentru că vor fi necesare multe investiţii iniţiale, infrastructură, sisteme de control, control antifraudă, calitatea prestaţiei medicale, monitorizare, facturare. Gândiţi-vă numai operaţional ce înseamnă toate decontările', a arătat aceasta.

În ceea ce priveşte medicamentele compensate, Violeta Ciurel a spus că este posibil ca asigurătorii să nu fie de acord să le acopere sau să le compenseze total sau parţial în cazul pachetelor de asigurare complementare voluntare.

"Deci, pentru noi, ca asiguratori, dacă pachetul de bază va rămâne la stat, atunci vom construi produsele pe asigurare complementare care sunt la fel sau asemănătoare cu cele actuale şi vom acoperi mai mult decât ce se oferă la stat sau chiar şi din ce se oferă la stat, dacă omul vrea calitate mai bună la asiguratori. De aceea spun că s-ar putea să nu fie o super-reformă, dar poate va fi, cine ştie? Reforma înseamnă mai multe elemente care trebuie să reprezinte un sistem unitar şi coerent. Trebuie să vedem cum arată proiectul de lege înainte de orice decizie'', a conchis directorul general al AXA Asigurări

 

Capital - 2013